Prima Conferința de muzicoterapie din Romania

Vibratie prin muzica

https://agentianewsbihor.ro/2018/09/21/despre-muzica-cu-dirijorul-cristian-lupes/

Despre muzică, cu dirijorul Cristian Lupeș

Născut la Onești, într-o familie de muzicieni, Cristian Lupeș se va dedica muzicii, studiind la Universitatea Națională de Muzică București și devenind, în 2012, doctor în muzică. Va ajunge atât la pupitrul marilor orchestre românești, cât și de la al celor din străinătate. Publicul din județul Bihor îl va putea întâlni pe îndrăgitul dirijor la Filarmonica de Stat Oradea, în seara zilei de 24 septembrie, când va avea loc concertul din cadrul Turneului Național ,,100 x Enescu”.

NewsBihor: Cum ați făcut cunoștință cu muzica?

Cristian Lupeș: Continuându-vă metafora, nu-mi aduc aminte de existența mea înainte de întâlnirea cu muzica. Așadar, momentul ori este prea infantil, ori, precum orice credință pe care o iei în serios, putem considera că muzica era deja parte din mine. Obiectivând puțin cu sinceritate, trebuie să recunosc sprijinul covârșitor dat de mediul muzical în care am crescut datorită unei mame la rândul ei dirijor de cor și profesoară de muzică. Îmi place să spun că nu există o ,,genă” muzicală, asta însemnând că nu are ce să se transmită. Cred în capacitatea tuturor de a se raporta firesc la acest fenomen acustic organizat – muzica – dar unii au, desigur, aptitudini superioare date de educație, mediu, influențe etc. Modelul exploziei originare îmi place mult deoarece îmi justifică nevoia de magie a existenței noastre. Suntem făcuți din aceeași ,,materie” ca și muzica, din vibrație. E o teorie frumoasă pe care o susține Brian Green, în capitoul ,,Totul este muzică”, din cartea dedicată teoriei stringurilor, ,,Universul elegant”.

N.B: Care sunt modelele dvs. în muzică?

C.L: Cred în procesul schimbării constante, perpetue. Spunând că admir copilăria, mă refer la capacitatea teribilă de a învăța și evolua constant și continuu. Astfel, în viață este firesc ca, trecând prin diferite etape, să tot schimbăm modelele. Până la trei ani, orice era muzică – mai ales simfonică – reprezenta un model. Cred că asta ne este propriu tuturor, dar, cum spuneam, am avut parte de un mediu muzical ,,profi”. După aceea, au apărut emisiunile lui Bernstein, genericele cu Celibidache, simfoniile beethoveniene cu Karajan, sălile de concerte din București sau de pe unde călătoream. Am ajuns și în perioada Pink Floyd, Timpuri Noi, Faith No More, sau Red Hot Chili Peppers. Au trecut multe alte etape, dar acum, influențat de Enescu, modelul este din ce în ce mai aproape de natură, de identificarea cu toată această biosferă senzorială care ne poate oferi staze. Așa se transformă un pizzicato în pași, prin frunze, iar un sforzando subito în tunet de furtună.

N.B: Te naști sau devii dirijor?

C.L: Te naști să devii dirijor. Avem uneori senzația că ne-am născut cu o pre-informație, dar această bănuială este la fel de argumentată ca presupunerile legate de viața de apoi. Mi-e greu să accept că în general oamenii nu știu de la început ce vor să facă, consumând astfel multă energie în căutarea ,,propriului drum”. Eu mi-am dorit să ,,cânt” la orchestră de când mă știu. Răspunsul la această întrebare cred că ar trebui să-l ofere în general mamele. Ele știu mai bine cum te naști și apoi observă atent ce devii. E ca sărbătorirea zilei de naștere, când nu aniversatul ar trebui să fie personaj principal, ci mamele, pentru toată grija, atenția, efortul. Dar, dacă tot m-ați întrebat, am să o întreb, la rându-mi.

N.B: Ce credeți că vă diferențiază față de alți dirijori?

C.L: Suntem diferiți între noi și asta este grozav, mai ales în artă. Oare cum ar arăta lumea artei dacă nu ne-am diferenția uneori radical? E complicat să fiu extrem de obiectiv în fața acestei întrebări, dar vă pot spune o glumă general valabilă dirijorilor: ,,Diferența dintre Dumnezeu și un dirijor este că Dumnezeu nu se crede niciodată dirijor”.

N.B: Cristian Mandeal a spus că aveți o personalitate dirijorală ,,puternică și fermecătoare”. Cum comentați acest lucru?

C.L: Ce spune Cristian Mandeal, nu se comentează (zâmbește).

N.B: Ce fel de legătură există între dirijor și orchestră?

C.L: I-aș spune mai curând o conexiune ,,multicore”, care conține multe elemente contrastante, motiv pentru care fiecare cablu component este izolat. Dar relația dintre dirijor și orchestră este de mai multe tipuri. Dirijorul permanent al unei orchestre, angajat ca și instrumentiștii, are un timp de relație, din pricina menirii sale, care este una foarte precisă. Trebuie ca pe durata contractului să reușească să ridice calitatea orchestrei. Astfel, trebuie ca uneori să își sacrifice subiectivitățile artistice, în detrimentul unor obiective comune. Dirijorul invitat, oasptete ocazional al unei orchestre, are libertatea de a experimenta, de a fi subiectiv, dar nu cunoaște colectivul la fel de în amănunt precum cel din prima categorie. În rest, este ca în orice colectiv, cu relații reciproce de curiozitate, indiferență, acceptare, admirație, contestare, suspiciune, încredere etc.

N.B: Ce ne puteți spune despre Bucharest Festival Orchestra?

C.L: Este un proiect sau un agregator/cluster (cum se spune mai nou) de muzicieni foarte buni. Funcționează pe proiecte private și dă rezultate foarte bune. Din păcate, în România nu s-a ajuns la performanța de a avea o orchestră privată, cu stagiune completă. Responsabilizarea fiecăruia în mediul privat de lucru este foarte importantă și în muzică.

N.B: Regretatul compozitor Liviu Dănceanu v-a desemnat printr-un testament spiritual să îi continuați munca de coordonare a primului festival de muzică contemporană din țară, ,,Zilele Muzicii Contemporane”, de la Bacău. Cum ați primit această ,,sarcină”?

C.L: Inițial mâhnit, din pricina dispariției profesorului meu. Îmi coordonase teza de doctorat și, din păcate, a dispărut surprinzător, anul trecut, chiar în timp ce eu dirijam Simfonia a 4 -a de Bruckner, la Sibiu. Deocamdată îmi place să spun că Liviu Dănceanu a ieșit din clasă sau a plecat într-un concediu și mi-a lăsat niște teme. ,,Zilele Muzicii Contemporane” reprezintă o temă pe care o pot realiza și cu ajutorul directorul Filarmonicii din Bacău, domnul Pavel Ionescu, de asemenea membru fondator al festivalului. Anul acesta îi dedicăm ediția lui Dănceanu și ne vom bucura de câteva zile de muzică nouă. Trebuie să ascultăm muzica timpului în care trăim. Sunt frumoase și lucrările de muzeu, dar muzica nouă reprezintă vehiculul cultural cu care ne deplasăm astăzi și cred că nimeni nu mai dorește să ajungă la Viena, București sau chiar și numai până la Debrețin, cu diligența.

N.B: Pentru cine ați realizat manifestări artistice multimedia simfonice?

C.L: Așa cum bănuiți, pentru cei care nu au intrat în sălile filarmonicii, pentru tinerii care nu reușesc să-și reprezinte expresia ,,orchestră simfonică”, pentru copiii care pot să alerge în jurul scenei sau printre copacii de lângă boxe. Copil fiind, îmi plăcea să proiectez pe perete o poveste în imagini, pe care o însoțeam de înregistrarea acesteia la pick-up, la care adăugam un fond muzical. Toate acestea erau cadrul în care jucăriile se transformau în personajele basmului pe covorul transformat în scenă. Recunosc, astfel, că aceste concerte sunt și pentru mine.

N.B: La ce să se aștepte publicul de la Turneului Național ,,100 x Enescu”?

C.L: Încercăm să-l prezentăm pe Enescu tânăr și puternic, energic și încrezător. În tricou și cu ochelari de soare. Vă invităm pe toți să ne însoțiți, dacă doriți, chiar și în blugi, la filarmonică, dar încrezători și eleganți în interior. Din păcate, de multe ori ne îmbrăcăm frumos sperând să ascundem ignoranțe sau lacune interioare. Vrem să vă invităm la un concert fără prejudecăți, la o muzică spusă sincer, direct și mai ales energic.

N.B: Cum ați descrie colaborarea cu Filarmonica de Stat Oradea?

C.L: M-am bucurat de fiecare dată când am fost invitat al Orchestrei Filarmonicii din Oradea, iar acum, pregătirea acestui concert împreună cu domnul Vasile Foica, directorul artistic al instituției, s-a întâmplat sub semnul nerăbdării de a reveni. Îi mulțumesc astfel încă o dată pentru invitație și pentru efortul depus ca acest concert să aibă loc luni, 24 septembrie, ora 19.00, la Filarmonică, pe str. Moscovei. Vă așteptăm!

Larisa Patricia Herlașhttps://agentianewsbihor.ro/2018/09/21/despre-muzica-cu-dirijorul-cristian-lupes/

Interviu cu autoarea cărții Leonor si zanele

https://booknation.ro/interviu-cu-maria-postu-autoarea-cartii-cutia-postala-cerului/

Lansare Leonor si zanele de Maria Postu

http://scoalaardeleanacluj.ro/shop/

Editura Școala Ardeleană la Gaudeamus București 2017

Editura Școala Ardeleană vă invită, în cadrul celei de-a 24-a ediții a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură (22-26 noiembrie 2017), la următoarele evenimente și lansări de carte (la standul propriu, nivel 0.00, nr. 24, Romexpo):

Joi, 23 noiembrie
17.00
Lansarea volumului „Amintiri despre Petru Creția. O carte alcătuită de Maria Gabor”. Proiect editorial apărut sub egida Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
Prezintă: Gabriela Creția, Maria Gabor, Valentin Coșereanu și Ioan Pintea.

Vineri, 24 noiembrie
17.00
Lansarea volumului „Domnul și Doamna Riva” de Catherine Lovey (Colecția Longseller).
Prezintă traducătoarea volumului, Florica Ciodaru-Courriol, și criticul literar Adina Dinițoiu.

18.30
Lansarea volumului „Aspecte din lumea reală. Gurdjieff vorbeşte elevilor săi” de G.I. Gurdjieff.
Prezintă traducătorul cărții, Cantemir Mambet, președintele Institutului Gurdjieff din România, și Vianu Mureșan, scriitor și jurnalist.
Eveniment realizat în colaborare cu Institutul Gurdjieff din România.

Sâmbătă, 25 noiembrie
12.00
Întâlnire cu Ioan-Aurel Pop. Sesiune de autografe.
Lansarea volumelor din Colecția Şcoala ardeleană de istorie:
„Transilvania, starea noastră de veghe” de Ioan-Aurel Pop;
„Istoria Transilvaniei” de Ioan-Aurel Pop și Ioan Bolovan (Ediția a II-a, revăzută, adăugită și ilustrată);
„Între pasiune și profesie. Istoriografia românească la început de mileniu”. Coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan și Oana Mihaela Tămaș (apărută în coeditare cu Academia Română – Centrul de Studii Transilvane).

13.00
Întâlnire cu Dumitru Constantin-Dulcan. Sesiune de autografe.
Lansarea noutăților editoriale din Colecția Noua Spiritualitate:
„Enigma lumilor paralele” de Dan D. Farcaș. Prezintă: Dumitru Constantin-Dulcan;
„Despre cancer şi alţi demoni” de Loredana Caia. Prezintă: Dumitru Constantin-Dulcan, Laura Frunză, Leon Magdan și Cătălina Matei.

14.00 (stand Dacia, nivel 3.20 / 135)
Medalion literar Dorel Vișan.
Sesiune de autografe.
Lansarea volumelor: „Album aniversar Dorel Vișan” (Editura Princeps Multimedia) și „Cântece pentru glas și toacă. Antologie de poeme” de Dorel Vișan (Editura Școala Ardeleană).

16.00
Întâlnire cu Maria Postu. Sesiune de autografe.
Lansarea volumului „Leonor și zânele / Leonor et les fées” de Maria Postu (Colecția Cărțile copilăriei; Ilustrată de Martina Garcia Aranda; Traducere de Ioana-Alice Postu; Ediţie bilingvă română-franceză).
Invitat special: Victor Gh. Stan, Preşedintele Filialei Bucureşti – Literatură pentru copii şi tineret din cadrul Uniunii Scriitorilor din România.

17.00
Lansarea volumului „Fisura privirii” de Gheorghe Vidican (Colecția Școala ardeleană de poezie).
Prezintă: Horia Gârbea și Liviu Ioan Stoiciu.

18.00
Întâlnire cu Dinu Flămând. Sesiune de autografe.
Lansarea volumelor:
„Stare de asediu” de Dinu Flămând (Ediţia a II-a, revizuită; Colecția Școala ardeleană de poezie; Viziune grafică de Marcel Lupşe);
„Veghea și Somnul. Un an de sonete” de Dinu Flămând (Colecția Școala ardeleană de poezie; Viziune grafică & gravură în lemn de Mircia Dumitrescu);
„La espina en la flor / Muestra de poesía mexicana actual – Spinul din floare / Poeți mexicani contemporani”. Ediție bilingvă spaniolă-română. Autori: Mario Bojórquez, Álvaro Solís, Mijail Lamas, Alí Calderón. Traduceri și note de Dinu Flămând și Maria Elena Răvoianu. Viziune grafică & gravuri în lemn de Mircia Dumitrescu.
Prezintă: Mircea Martin.

19.00
Întâlnire cu Dumitru Păcuraru. Sesiune de autografe.
Lansarea volumului „Punctul de inversare a memoriei” de Dumitru Păcuraru (volum apărut în coeditare cu Casa de editură Max Blecher).
Prezintă Claudiu Komartin și Ion Bogdan Lefter.

NALUCA

Părea că s-ar putea întoarce oricând

ştiind că e aşteptată,

Doar sa-ți arunce o privire

Si apoi să te uite,

Părea ca ar putea reveni intr-o secunda pe scaunul ei gol

Sorbind ușor din paharul pe jumătate plin

Un strop de fericire

Părea că ar putea ciocăni ușor in fereastra la miezul nopții

Uimita ca nu i se mai potriveşte cheia,

Si apoi ne-ar invita să o ajutam să-şi care bagajele

Din uriașa ei călătorie de care noi nu știam nimic

Părea că-si caută uimită locul in dormitor

Apoi golește nervoasă sertarele să-si așeze noile amintiri,

Cere iertare că a întârziat privind ceasul şi calendarul,

Ochii i se opresc mirați asupra unui album de fotografii

Îl răsfoiește căutând ceva si apoi 

părea

Că in sfârșit

Si-a amintit...

Interviu cu Maria Postu

https://booknation.ro/interviu-cu-maria-postu-autoarea-cartii-cutia-postala-cerului/

Destinul unei piese , EVA IMPOTRIVA EVEI, nominalizata la Concursul de monodrama Bacau 2017?

http://ziarbacau.ro/2017/04/06/sase-nominalizati-pentru-finala-concursului-de-dramaturgie-monodrama/

  Piesa mea Eva impotriva Evei a fost nominalizata, la Conursul National de Dramaturgie, editia a IVa Bacau, 2017

OU SONT LES NEIGES D’ANTAN?

Se intorc oare zapezile de altadata?

Francois Villon…Toata lumea citeaza acest vers din Ballade des dames du teps jadis dar cati isi mai aduc aminte cui ii apartine?Inca de cand l-am descoperit pe acest poet francez din secolul XV, m-a fascinat prin nonconformismul sau, prin curajul de a scrie in alt mod decat o faceau contemporanii sai, de a trai dupa alte canoane, ceea ce nu l-a impiedicat sa fie considerat unul dintre primii mari poeti ai Frantei…In general, imi plac acele personalitati care nu-si dedica intreaga existenta unei singure pasiuni ci dupa ce au dat ce au avut mai bun intr-o carte, intr-un poem, refuza sa mai scrie si se pierd in negura timpului, dispar, fara ca istoria sa mai stie ceva despre ei sau ei sa mai stie ceva despre istorie…si la ce le-ar folosi? Francois Villon dispare fara urma in 1463 dupa ce pedeapsa la moarte prin spanzurare ii este comutata la zece ani de ocna, Rimbaud, un alt mare poet francez al secolului XIX, uraste si el la fel tot ceea ce inseamna limita, connditionare. Si-a castigat libertatea cu pretul suferintei.Ultima sa carte, scris la 18 ani, in 1872 a marcat un punct de cotitura in istoria literaturii.

Mi-am adus aminte de Villon si de Rimabaud de dimineata cand am constatat cu bucurie ca afara ninge…De ce cu bucurie?Habar n-am ..E asa, o reminiscenta atavica a copilului care se bucura ca „ninge”.Nu ma gandeam nici la frig, nici la costurile zapezii, nici la cei fara adapost pentru care zapada si frigul aduc moartea.Pur si simplu zapada care acum vad ca refuza sa se astearna aici in Bucurestiul acesta spre a-i da macar pentru cateva ore aparenta de puritate si echilibru, se asociaza in amintirea mea cu starea de seninatate, pace, confort, ignorare a tot ceea ce inseamna mizerie la propriu si la figurat, vraja si armonie cu tine insuti si cu cei din jur.Si retraiesc cu emotie poate in fiecare iarna, (ah!devin nostalgica si asta imi displace),cateva zile din primul an de studentie petrecuta sub regimul de trista amintire, cand a nins atat de mult, atat de frumos, atat de irepetabil, a nins bacavian, a nins ca in copilaria lui Francois Villon, fara sa tina cont ca era sau nu comunism in tara, a nins si scolile s-au inchis…da, s-au inchis scolile, universitatile din cauza zapezii. A fost cea mai minunta veste din toata studentia mea petrecuta intr-o universitate provinciala si intr-un camin in care lumina „se lua” in fiecare seara la 11 si prizele  erau doar de decor, niciodata nu-ti puteai fierbe o cafea sau un ceai. Ei bine, atunci cand s-au inchis universitatile si a trebuit sa stam in camin 3 zile, au fost cele mai frumoase momente ale studentiei: asa imi imaginez ca se vor fi strans drumetii lui Sadoveanu la hanul Ancutei pentru a povesti. Noi ne-am adunat intruna din camerele sordide ale caminului si am povestit, am  trait rand pe rand in povestile celeilalte (tin sa va spun ca nu eram decat „boboace”, nici un „boboc” nu era pe atunci in acel camin, exclusiv camin de fete), in fum de Golden dear, pe atunci singurul lux al fumatorilor, in miros de ness preparat cu apa rece, in sunetul de chitara al Cameliei din Targu -jiu, in mirosul exotic de parfum al lui Carmen din Slatina adus de tatal ei de pe melaguri exotice, am trait atat de intens,  asa cum existenta cotidiana, cu programul supraaglomerat de la facultate, cu cozile interminabile de la cantina, cu frigul din camere, nu ne ingaduia si nici in anii care aveau sa urmezenu avea sa ne ingaduie, striviti cum eram de obligatii, interdictii, limite, restrictii. Si chiar daca ele, limitele, interdictiile au disparut, se pare ca timpul iti pregateste pe undeva alte interdictii si ca acea insula de liberate pe care am gustat-o in cateva zile de iarna in studentie, in plin regim dictatorial, nu se va mai repeta niciodata. Si atunci, te chem pe tine Villon, sa aducem amandoi ninsorile de altadata prin vers:

Prince, n’enquerez de semaine

Oů elles sont, ne de cest an,

Qu’ŕ ce refrain ne vous remaine:

Mais oů sont les neiges d’antan?

Concert ANGELICA POSTU

http://www.filarmonicabacau.ro/concert-09092016/

Totul e sa mergi pana la capat de Ottilia Ardeleanu

 Volumul poetei  Ottilia Ardeleanu Totul e să mergi până la capăt, primit în dar de la însăși autoarea cărții, te motivează în primul rând prin titlu...să mergi până la capătul lecturii deoarece nu vei avea decât de câștigat: chiar dacă ”dăduse toamna  în oameni/Dumnezeu tânăr și trist făcea autostopul”...poeta simte nevoia să-l ia în această călătorie în care la final trebuie sacrificate cuvintele...Oscilând între  repetarea obsesivă a temei toamnei și  a unui Dumnezeu care trebuie salvat, poeta  se refugiază în zone onirice uneori identificarea poet-vis fiind deplină.