10 februarie, 2009

BLOGUL-GALATEEA VIRTUALĂ

Nu stiu daca e o idee buna aceea de a avea un blog, acum…dar, sigur ,e foarte buna. Ar fi fost altceva daca mi-ar fi venit ideea asta acum câţiva ani, când “blogurile’ abia înmugureau in lumea virtuală spre admiraţia utilizatorilor mereu in cautare de senzaţional cănd aveam şansa să fiu unul dintre pionierii acestui gen de comunicare…Acum…e prea tarziu…?E inutil? Nu stiu…Mie, sigur imi este util…desi mult timp m-am temut de impactul ideii de blog asupra cunostintelor, prietenilor mei...familiei mele…neandrâznind să-mi ofer singură un blog, pană cand am primit de Moş Crăciun un dar surprinzător. N-o să vă vină să credeţi că un dar virtual îţi poate oferi satisfacţii mai intense decat orice alt dar material, palpabil. Da, aţi ghicit, am primit în dar un Blog de care m-am bucurat mai mult decat de toate darurile copilăriei mele. Blogul?o moda? Un snobism?un capriciu, o necesitate…?
Poate ca planează asupra celor care au un blog (dar nu numai asupra lor) suspiciunea că se dedublează, că isi inventează biografii si trăiri suprinzatoare care epatează şi eclipsează cititorul neiniţiat în arta de a scrie un blog? Chiar necesită aceasta placută si istovitoare activitate o iniţiere specială?Alimentează materialul blogului curiozitatea din ce in ce mai avidă de senzaţional a cititorilor care deschid blogurile cu nerabdarea cu care s-ar intalni cu amicii la o bârfă mica? Trăiesc sentimentul cumva impudic cu care cauţi in tine, in emotiile unei zile, in evenimentele unui timp apropiat sau indepărtat, în mormanul de întamplari petrecute în conştiinţa ta, un fapt banal, o situaţie banală dar care sa-i facă pe vizititatorii blogului tău curiosi,  să devină dependenţi de tine, de Majestatea Sa, Blogul, de talentul tău de a nara…de a ieşi câştigător în concurenţa cu oricare altă sursă de divertisment sau de informare. Oare de ce mă gandesc la Şeherezada? Banală si super-uzitată comparaţie, veti spune. Nu e oare bloggerul în postura celui care trebuie să spună zilnic cate o poveste surprinzatoare, edulcorata şi totuşi dandu-I cititorului satisfacţia că a devenit complice şi a descifrat o poveste de o profunzime deosebită? 
Cititorul de blog, blazat, saturat de stiri, de informatii adevarate sau fictive, triste, tragice, sau, dimpotrivă, aşteptand să fie uimit, contrariat, consternat, umilit, sau, de ce nu, aprobat, consolat, măgulit, recompensat prin intermediul articolului pe care l-a întalnit întamplător sau l-a căutat pana cand l-a găsit pe blogul meu sau în altă parte… ?Fiecare blogger se visează Şeherezada care il va tine captiv pe cititor o mie şi una de nopti în fata monitorului, făcandu-l să refuze Realitatea sau mai bine –zis, o anumiă perspectivă asupra realităţii.? 
Nu voi pleda cauza nimanui în acest blog, nu voi contesta ape nimeni, nu voi poza in victimă sau geniu neînteles, neapreciat , desi, am scris patru cărti (da, ştiu că acum a scrie o carte a devenit sinonim cu a scoate o carte de vizită) dar asta nu minimalizează efortul celor care scriu cărţi, nu doar le publică, printre care mă număr şi eu. Nu vreau nici să şochez, nici să plictisesc deşi visez la cititorul ideal cu care să fac schimb de identitate din cand în cand. Cineva stabilea o apropiere între profesia de psiholog şi accea de…vrajitoare, Poate sunt câte ceva din amandoua. Mă voi povesti pe mine aici si vă voi povesti pe voi, vouă, dintr-u unghi inedit… Dacă nu vă place ce (vă) cititi, ignoraţi-mă, repudiaţi-mă, înjunghiaţi-mă cu indiferenţa voastră .Daca vă place ce cititi, comentati-mă…citaţi-mă, parafrazaţi-mă…Şi intr-un caz şi în celalalt, eu voi avea de castigat… …
Odată trecute cele o mie si una de nopti, blogul meu îşi va fi câştigat dreptul de a dispărea în anonimat sau de a părăsi lumea virtuală metamorfozat într-o Galatee fără amintirea existenţelor anterioare din lumea virtuală.
Trimiteți un comentariu