24 februarie, 2009

Cea mai frumoasa duminica a fost intr-o vineri...

A mai trecut o duminica ale carei piese instabile de puzzle, oricum le-as combina, oricate culori le-as inventa incercand sa le sterg pe cele vechi , tot o duminica ratata vor forma: aceleasi tabieturi impregnate in memoria celor apropiati, aceleasi asteptari, lipsa de surprize, lipsa de provocari, totul se deruleaza monoton si fara sansa de a se metamorfoza in a 8-a zi a saptamanii, o zi libera perfecta…Luni, duminica pare ca o insula inaccesibila si plina de promisiuni si tentatii…Metafora insulei…e tare uzitata dar mie imi place: m-a fascinat romanul lui Michel Houllebecq, “Posibilitatea unei insule”, chiar daca mi-a lasat un gust atat de amar ca dupa o cura cu frunze de pelin. (Despre Houllebecq, , mai tarziu).Acum, ma gandeam la o alta  insula, concreta, si totusi, abstracta,  din Lost si mi s-a parut extrordinara ideea acestei insule care se deplaseaza in spatiu si timp si nu poate fi depistata de nici un sistem oricat de performant ar fi acesta.Poate asa e si cu duminica mea ideala care a fost odata intr-o vineri cand imi inchipuiam ca va urma o duminica de 24 de carate…Si cred ca o parte din mine ramas pe insula acelei duminici si nu ne mai putem armoniza pentru a forma un intreg…Nu stiu ce GPS mi-o poate gasi, ce agentie de detectivi ii poate urmari ratacirea in timp, ce plonjare in subconstient mi-o poate aduce la suprafata spre a reface saptamana mea intreaga, fara duminica lipsa.