08 februarie, 2009

CUI ÎI SPUI „ATINGE-MĂ”

În fiecare seară aştepţi să se oprească toate zgomotele din castel, din oraş, din micuţa ta locuinţă pe care n-o luminează decât visul tău. Cu cât ţi-e mai multă teamă că vei fi într-o noapte descoperită şi arsă pe rugul acela de la capătul oraşului, căruia ei îi spun rugul ecologic, chipul tău aşternut dizgraţios pe toate vitrinele, decolorat de ploaie, descompus de urmele paşilor care l-au călcat în picioare, cu atât plăcerea de a trişa e mai intensă. Te strecori încet rostind parola magică trecand discret ca o aroma de iubire, dincolo de monitor. Îţi laşi la intrare trupul cum ţi-ai lăsa papucii, să nu duci acolo murdăria zilei, memoria lui carnivora. Eşti aşteptată de toţi amanţii pe care i-ai refuzat, de care ţi-a fost teamă, în privirile cărora citeşti dorinţă, dragoste, înţelegere, compasiune, cuvinte calde, dragostea care ţi-a lipsit atât de mult. Nu vorbiţi. Nu îi spui decât „atinge-mă”, în fiecare seară altcuiva, de al cărui chip nu-ţi pasă, şi magia nopţii te cuprinde ca un narcotic puternic.
Dacă din întâmplare El din faţa ecranului , ramas "Dincolo", va observa ceva suspect , va găsi prin casă umbra ta trebăluind de zor, spălând vase, împăturind rufe, frecând podelele, plimbând căţelul, făcând sanvişuri, comandând zilei şi nopţii să vină când ai tu mai multă nevoie de ea. Tu vei continua să dormi, să trăieşti, să mori câte un pic, fără să sesizezi dispariţiile ei tot mai dese în spatele ecranului. Până când într-o zi se va trezi singur şi va simţi că îi lipseşte cafeaua, ţigara şi ziarul...Spectacolul pe care il crezuse adevarat, se va fi terminat inainte de a fi inceput.
Trimiteți un comentariu