11 februarie, 2009

“Intr-un bob urias de strugure”….

MIRCEA ELIADE

13 martie 1907-22 aprilie 1986

A vorbi despre Mircea Eliade este pentru mine ca si cum as participa la o sarbatoare a sufletului la care doar initiatii pot avea acces. Si totusi, intelegerea lui  Mircea Eliade nu este si nu poate ramane doar apanajul unei elite de cititori.Daca ne limitam la opera de cercetator al istoriei religiilor, pe care el a refondat-o la inceputul anilor 1960 in S.U.A. el devenind unul dintre cei mai cunoscuti cercetatori ai fenomenului religios,desigur, numarul cunoscatorilor sai se reduce la specialistii si pasionatii acestui complex si inepuizabil fenomen. Dar daca ne oprim asupra lui Mircea Eliade ca autor de opera de fictiune si non-fictiune observam ca valoarea si originalitate operei sale sunt din ce in ce mai bine recunoscute pe plan mondial.Fara sa fie considerat autor canonic din lista autorilor numiti astfel si introdusi ca studiu obligatoriu in programa de limba romana de liceu, Mircea Eliade este present in manualele scolare cu cateva opere fundamantale :romanul de inspiratie autobiografica Maitreyi, Romanul adolescentului miop, romanul Nunta in cer si nu in ultimul rand, capodopera sa, nuvela fantastica La tiganci.Dar nu  de comentarii ale acestor opera au nevoie cititorii ci de lectura lor in primul si nu in ultimul rand. Contactul direct cu textul original e ceea ce lipseste tanarului cititor si aceasta e lucrul asupra caruia vreau sa atrag atentia aici.Cred ca o carte precum Memoriile lui Mircea Eliade ar incita la lectura mai mult decat o pot face titlurile déjà amintite care se afla prin cateva fragmente, nu intodeauna cel mai reprezentative, in manualele scolare.

Primul meu contact cu opera lui Mircea Eliade ar putea fi comparat cu uimirea copilului Eliade patrunzand in camera interzisa lui si totusi devenita din intamplare accesibila, o poarta spre un univers misterios si inepuizabil.Sunt departe de a fi stabilit macar punctele cardinale in acest univers si totusi ma orientez dupa semnele pe care el mi le-a transmis in Memoriile sale in toata cartile sale de marturii, interviuri, dialoguri.Opera lui beletristica fundeaza un univers, o lume independente de geografia si sociologia Bucurestiului sau a Indiei reale.Memoriile sale ascund subiecte pentru zeci de romane si ceea ce autorul insusi a infuzat discret in povestiri si romane din fascinanta sa viata in India ori in Bucurestiul interbelic, nu epuizeaza existenta sa neobisnuita, atat de curajoasa prin exigentele si limitele pe care si le impune, prin experientele pe care le parcurge din dorinta de a-si face din viata o opera si din opera o viata cum spunea criticul si prietenul sau Dumitru Micu.

In Memoriile sale  gasesc intodeauna cheia spre o usa pe care o credeam etansa dar si peretele care ma impiedica sa merg intr-o directie gresita.

Personalitatea lui suscita reinterpretari, controverse care doar aparent il minimalizeaza.Am convingerea ca Mircea Eliade , scriitorul , omul si istoricul religiilor nu va pierde ci va castiga un plus de prospetime , profunzime, nuante , cu fiecare cititor care zaboveste asupra cartii sale fie si pentru a-l contesta.

Trimiteți un comentariu