Pierdut dreptul la intimitate,
lumea e o vitrină uriaşă
prin care trec limuzine şi tancuri imune la cioburi şi sânge,
în stradă soldaţi fără uniforme şi uniforme fără soldaţi
căutându-se în vitrina din care surâde cinic un manechin celebru
odată, ascunse în pupilele lui dilatate hărţile
pe care nu le vom mai cunoaşte,
drumurile pe care ne vom împotmoli,
deşerturile care ne vor înghiţi,
în văzul lumii care plânge şi comută pe alt canal al realităţii.
E greu de suportat atâta transparenţă,
iubind trebuie să uiţi totul,
uitând totul vei iubi din nou,
obositele juliete şterg praful de pe ultima ediţie shakespeare
inutilă ca o mătură lângă un aspirator,
deopotrivă ne scăldăm în apele colcăind de viruşi ale aceloraşi sentimente
înotând speriate în vopseaua uscată de pe paleta unui pictor invizibil…
pe wordpress la data de 2009/01/24
