08 februarie, 2009

Un loc în lumea nimănui

Mi-au trebui douăzeci de ani de căutări ca sa te gasesc. Confundam mereu flacara şemineului electric cu aceea a unui şemineu adevărat, cascadele dintr-un parc de distracţii cu o niagară reală, răgetul stins al leilor dresaţi cu chemarea junglei, iubirea bărbatului de langă mine, cu Iubirea. Într-o zi sau poate într-un amurg, lucrurile importante nu se petrec decat in zori sau in amurg, cand ne pregăteam să ne mutăm, întotdeauna mi-au placut schimbările, de identitate, de domiciliu, de suflete, de trupuri, în podul casei, un tablou, neterminat, abandonat, o acuarelă decolorată... acoperită de praf dar atrgându-ţi privirea ca o cascadă uitată prin care timpul continua să curgă risipitor. Când în jur era penurie de timp şi el se vindea pe cartelă unor privilegiaţi...Un peisaj uitat dar sedimentat undeva in straturile cele mai adânci ale subconştientului meu, ţâsnind acum brusc la suprafată: o bancă… pe care stăteai tu, …aşteptându-mă, un şevalet, trusa de culori alături, abandonată, amânând momentul revelaţiei.. O alee goală pe care tropăiau paşii copiilor pe care i-am fi putut avea. Tu si cu mine. O mână trăgând discret cortina unui anotimp cândva roz, acum cenuşiu.
Am ridicat cu teama tabloul prăfuit şi am trecut încet, cu grijă, să nu impraştii odată cu praful, şi patina subtire de culoare, peste rama tabloului, dincolo, reluându-mi locul în peisajul neterminat, unde tu continuai să mă astepţi...

pe wordpress la data de 2009/01/23
Trimiteți un comentariu