11 martie, 2009

despre-oameni-care-nu-mai-vin



despre-oameni-care-nu-mai-vin

Mereu ne luam rămas bun îngenuncheaţi

în noi înşine, înconjuraţi de păpuşi dezmembrate

cu silicoanele sânilor explodând până aici în poem,

de copii plângând în pumni de teamă să nu li se interzică plânsul,

de sunete de piane dezacordate, de sirene ale

unor nave în derivă , urmăriţi de privirile inocente

ale celor ce încă nu ştiu: îngeri înfrânţi delirând

biografii părtinitoare despre oameni –care—nu –mai-vin,

ne pregăteam

de întoarcere acasă după o scurtă despărţire: viaţa


(Din volumul de poeme "Abonament viata-moarte" publicat la editura Vinea 2007)

6 comentarii:

  1. Ca un vis plăcut îmi sunt amintirile legate de orele de literatură susţinute de profesoara mea, mărunţică, căreia i se oprea suflarea în verva prezentării vreunei poezii, nuvele sau roman...
    Atunci simţeam cum palpită, iar în rest parcă se stingea şi ca o umbră circula pe holurile marii şcoli unde învăţam şi eu.
    Când am ajuns mai răsărit la vârstă, am întâlnit-o, cu veşnicul basc de pe căpşorul ei mic, dar cu ochii rotunzi şi încă jucăuşi, dar cu fierea parcă mai puţină.
    Şi de abia atunci am avut curajul să o întreb de ce această diferenţă între ea din viaţa de zi de zi şi ea în expunerea unei lucrări...
    Şi mi-a răspuns: "Ştiu că ţi-a plăcut mereu literatura. Mai citeşti? Uite! O scriere poate fi tratată în mai multe feluri ca şi expunerea despre ea: ca o artă pur şi simplu, ca un stil deosebit de a exprima ceva, ca ceva care să o fere delectaţia minţii, ca un adevăr pe care altfel nu-l poţi spune, căci e pericol să pari ridicol într-o lume în care falsul e preferabil unui suflet deschis. Şi aşa că eu mă simt bine când vorbesc despre literatură, ci ştiu că fiecare va înţelege atâta cât are măsura vieţii lui, dar sigur e cineva care va înţelege şi ceea ce vreau să spun aşa cum cineva înţelege şi ce vrea să spună cel care scrie".
    Am notat, în acea zi, în jurnal, pe cât posibil cuvintele ei pe care le-a copiat aici şi regăsesc acelaşi adevăr la fricii că e mai bine să ascundem în agora lucruri pentru care ne este teamă că ni s-ar putea interzice.
    Şi atunci, derive, dezacorduri, delir şi un mediu de "silicon", par a fi şi mediul nostru, dar suntem la fel de străini ca picătura de rouă pe o dună de nisip ars de soare, o viaţă aparent convenţională, dar însetată de minuscule clipe în care să erumpă...
    poate şi această poezeie...

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc ca ai zabovit asupra ei. de fapt acest blog e tot un dar ca si primul, vezi de aceea scriu eu despre daruri, numai ca nu m-am putut familiariza cu el...Mi se pare prea greu de accesat, de vizionat si mi se pare ca o camera inchisa. Sigur, e doar vina mea. ma bucur ca a patruns totusi cineva pana la el.

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebui să recunosc că am cam început să vă vânez posturile de pe acest blog... Îmi plac şi le citesc cu atenţie...
    Dar nu a fost ceva întâmplător momentul când am descoperit blogul. E "de vină" prima postare la comentariile de pe blogul meu, postare ce a-ţi făcut-o, dacă nu mă înşel, acum o săptămână...

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc. Asta ma obliga la mentinerea calitatii, ceea ce nu este usor.

    RăspundețiȘtergere
  5. ''O scriere poate fi o artă pur şi simplu, un adevăr pe care altfel nu-l poţi spune, căci e pericol să pari ridicol într-o lume în care falsul e preferabil unui suflet deschis.''

    mi-a placut fraza asta, doream sa spun si eu ceva pe marginea ei insa am renuntat !
    orice am incercat mi s-a parut truism

    Ce chestie ''de multe ori valoarea unei idei e data de truismele ce se formeaza in jurul ei''

    daca n-a mai spus nimeni asta, atunci o spun eu ! :D

    RăspundețiȘtergere
  6. Se pare ca nu doar mie imi place acest poem mai mult decat altele...axprima o stare de spirit si o emotie pe care nu sunt in stare sa o retraiesc mereu..desi as vrea.Spunea cineva;poezia e o stare de gratie.M-as mandri sa stiu ca am simtit-o macar de cateva ori, asta cititorii hotaresc.

    RăspundețiȘtergere