08 aprilie, 2009

AZILUL POEMELOR RATACITE



Îmi cunoaşteţi aplecarea şi gustul ce-l am
pentru orice poem rătăcit într-o carte,
ladă de zestre ori într-un secol nepotrivit,
într-un individ oarecare ce-l hrăneşte
fără să ştie pe ucigaşul propriei linişti,
îi presimt apropirea cum câinii special dresaţi
apropierea vânatului,
ştiu ce părţi ale poemului au leziuni grave,
ştiu cum şi unde trebuie restaurat,
cunosc cele mai moderne tehnici de incizie
în pielea poemului, în aşa fel încât
să nu răzbată` nimic la suprafaţă
nici o picătură din durerea atroce
a poemului şi a mea , fireşte,
poemul salvat de la un sfârşit ridicol
la lada de gunoi a istoriei
priveşte candid în ochii indiferenţi
ai vizitatorilor, netrădându-şi
freamătul interior, nerăbdarea de a fi
pipăit în carnea fiecărei silabe, mângâiat,
cântărit, dorit, adoptat, nutrind
gânduri ascunse, rele, ca de pildă
dorinţa de a-şi reconstitui odată şi odată`
(din volumul "Intalnire cu Altamira", editura Eminescu, 1999)