17 aprilie, 2009

Despre tablouri, flacari si seminee..


Mi-au trebui douazeci de ani de căutări ca să te găsesc. Confundam mereu flacăra şemineului electric cu aceea a unui şemineu adevărat, cascadele dintr-un parc de distracţii cu o niagară reală, răgetul stins al leilor dresaţi cu chemarea junglei, iubirea bărbatului de lângă mine, cu Iubirea. Într-o zi sau poate într-un amurg, lucrurile importante nu se petrec decât în zori sau în amurg, când ne pregăteam să ne mutăm,sa ne metamorfozam, sa ne revoltam sau sa acceptam in sfarsit inacceptabilul, în podul casei, un tablou, neterminat, abandonat, o acuarelă decolorată. Un peisaj uitat dar sedimentat undeva în straturile cele mai adânci ale subconştientului meu, ţâşnind acum brusc la suprafaţă: o bancă… pe care stăteai tu, …aşteptându-mă, un şevalet, trusa de culori alături, aşteptându-mă. O alee goală pe care tropăiau paşii copiilor pe care i-am fi putut avea. Tu şi cu mine. O mână trăgând discret cortina unui anotimp cândva roz, acum cenuşiu. Am ridicat cu teamă tabloul prăfuit şi am trecut încet, cu grijă, să nu împrăştii odată cu praful, şi patina subţire de culoare, peste rama tabloului, dincolo, reluându-mi locul în peisajul neterminat, unde tu continuai să mă aştepţi.

Trimiteți un comentariu