Poezia mea ieri si...azi

Ieri...                                                                  

Cand strivesti iarba                                                              

si ea nu tipa,

sa nu crezi ca n-o doare

sau ca n-a simtit...

tacerea ei devenitta roua,

e doar semnul intelegerii

si-al iertarii...

Azi...

Biblioteca ideala

Poezia, odată ucisă, uitată,  sau pur şi simplu ignorată,

e imposibil de recondiţionat spre a fi vândută la second-hand,

câţi negustori ambulanţi visează să transforme proza în poezie ori poezia în poezie din care să-şi încălzească mâinile şi sufertaşul cu

supa primăriei,

 câţi anticari nu visează să aibă în somn revelaţia

Bibliotecii în care n-a intrat nimeni până acum, unde zac prăfuite

Operele complete şi neterminate ale Poetului care nu a murit pentru că

nu s-a născut, fiind prea ocupat să scrie poezie , atât de ocupat încât

nu-l interesează soarta manuscriselor sale,

el continuă să le scrie şi apoi să le azvârle din mers anticarilor tot mai impertinenţi, scoţând la vânzare  umbra Poetului, norul care nu l-a protejat, soarele care nu l-a luminat, fericirea care l-a ocolit, toate

sentimentele pe care doar el le-a inventat să-i ţină loc

de umbră, de nor,de soare şi de fericire, de viaţă şi de moarte,

poetul vinovat de a nu se fi născut la timp, deloc sau prea târziu,

cu care ştii, şi la ce-ţi foloseşte că ştii ,că te înrudeşti

 dar n-o mărturiseşti,

de teamă de a nu fi supus oprobiului public ca un lepros ,

 apoi

 te lepezi de poezie de şaptezeci de ori câte şapte,

te speli pe mâini cu sentimentele ei, cu insomniile ei , o rescrii

pe ecranul computerului şi spui anticarilor nerăbdători

că ai descoperit-o sub ruinele Pompeiului, alături de un grafitti

pe un zid care ţi se aşeză drept în faţă ori de câte ori

vrei  s-o iei la fugă printre silabe şi litere dezlănţuite împotriva ta…