Învăţat cu foamea şi setea continuă, cu jindul fericirii
ce se micşora cât o pâine rumenită sau creştea cât un nuc
protector, refuzai darurile chiar dacă ele nu se rostogoleau din palmele grecilor,
retras în tăcere , ca în miezul unui măr parfumat dar putred prin care simţi apropierea
înceată dar sigură a viermelui, ignorai iminenţa furtunii, avertismentele se înteţeau,
tropăitul oştilor barbare, sclipirea lăncilor, săpai în jurul tău tot mai multe şanţuri şi poduri mincinoase,
lăsai aniversările să treacă anonime şi curtate de moarte,
închideai ochii deschizându-ţi secretele porţi subterane spre care îţi pregăteai
de mult rămânerea în tăcere ca într-o baie de şampanie furată de la petrecerile altora .
