07 iunie, 2009

Cum am ratat o zi minunata...

Ziua in care l-am inteles pe Bacovia ar fi putut fi o zi minunata de mai
cand deschizi fereastra si te ameteste parfumul verii excitandu-ti toate
simturile
si ar fi putut fi o zi minunata ziua in care
implinisem o varsta minunata
denumita de unii trandafiri, de altii, spini
casnicia mea mergea ca o caruta trasa de un leu turbat
prin jungla zilelor nefaste
copiii, da, copiii aceste oaze morgane indepartandu-se tot mai mult de mine...
Ziua aceea, eu si el plecati sa strabatem desertul pe drumuri diferite
ne intalneam de parca am fi fost condamnati sa fin tarati prin desert de camilele diferite
Ma aplecam sa culeg fire de iarba uscata nu scrasneam intre dinti decat nisip
fierbinte, in urechi imi rasuna zgomotul pantofilor mei pe un culoar imens al
unui club in care mergeam la o petrecere la care nu fusesem invitata,
manusile mele mei uzate de-atata scotocit prin debaralele existentei ca o
garderobiera blazata sperand ca un musafir neantent a uitat in buzunare o
farama de fericire sau o scrisoare cu rol de parola universala.
Ma apropiam de Bacovia. fara sa observ, trecusem de mult dincolo de el,
ca de o halta in care stii ca se intampla morti misterioase,
dincolo de plumbul sicrielor si al florilor si al aripilor de plumb,
eram deja acolo unde el nu apucase sa ajunga caci intalnise iubirea,
auzeam pe cineva scormonind prin nisipul in care imi pierdusem candva
un cercel sau un condur la miezul noptii sau al vietii, nu importa,
el nu stia cine si cand trecuse pe acolo, nici nu auzise de nasterea mea
pe care n-o anticipase nimeni, nu stia ca ne va lega candva acelasi
covor de nisip plumburiu poate si-ar fi ratat reincarnarea prin mine...