Împăţeam amândoi pâinea şi vinul oferit cu graţie
de Fecioara de gardă în noaptea aceea în spitalul
unde soseau mereu victimele inocenţei,
trataţi cu doze de vis şi de coşmar deopotrivă
se trezeau a doua zi pe o pajişte nouă semănându-şi noile emoţii,
nerecunoscători luând de la capăt lecţia de inocenţă, reveneau în
nopţile următoare când noi nu-i mai aşteptam şi epuizasem pe
necunoscuţi rezervele de pâine şi vin, acum trebuia să repetăm
minunea care îti sporise celebritatea,trebuia să rescriem Cartea
tu îţi jucai rolul, eu asistam ca la o premieră pregătindu-mă
să scriu cronica de a doua zi, alegându-mi cu grijă cuvintele
de teama de a nu fi crezută fără să se mai cerceteze adevărul.
Să înteleg că „insomnie comună” e un fel de „optimism. călin”? :)
RăspundețiȘtergereDaca iti face placere, da, dar stii ca prea mult optimism zahariseste existenta, prefer, sa zicem, optimismului lui Minulescu, starea bacoviana...
RăspundețiȘtergere