19 septembrie, 2009

Inventariind cate forme are durerea

Savantii s-au gandit sa modifice genetic animalele destinate sacrificiului in vederea consumului uman pentru ca acestea sa nu mai simta durerea.stiri-stiintele_vietii-6124771-vacile-trebui-modificate-genetic-pentru-nu-simti-durere.htm?cfat=,Oamenii…sunt oameni tocmai prin aceea ca simt si nu uita durerea. Nu ma refer, desigur, la durerea fizica, pe care o simt si animalele.simt_animalele_durerea.htmlStiu, spun platitudini, lucruri banale, nesemnificative… Am simtit nevoie sa fac un inventar al durerilor, a ceea ce ne-a provocat candva durere si nu vom putea uita, nu se va putea vindeca niciodata, a ceea ce lasa urme atat de adanci in constiinta noastra, pe fata noastra, in vocea noastra, in forma literelor pe care le scriem hartie, pe forma corpului, poate chiar pe intensitatea cu care ii privim in ochi pe ceilalti si ei, fara sa fie buni psihologi, stiu ca au in fata un om care nu a uitat Durerea.

Medicii spun: durerea nu trebuie suportata, si inventeaza atatea pastile incat durerea este incetul cu incetul aneantizata odata cu constiinta noastra parca , iar dupa ce trece efectul calmantelor, suntem parca mai expusi durerii.

Psihiatrul spune: durerea trebuie retraita, rememorata cu aceeasi intensitate ca in trecut si apoi ea se va elimina, se va uita.

Eu nu sunt medic, nici psihiatru : durerea nu poate fi calmata, aneantizata, uitata, distrusa…de nimic si nimeni niciodata. Cui ii place sa-si inventarieze durerea? Sa-si aminteasca primul “Nu se poate!”, din viata de copil, prima infrangere, prima iubirea neimaparatsita, imatura, ciudata, ireala, dar totusi, dureroasa…Si apoi, nu poti uita si nu te poti ierta ca atunci cand prietena ta cea mai buna a avut nevoie de tine, erai departe si nu ai putut-o ajuta, nu ai putut impiedica iremediabilul. Nu te-a acuzat nimeni, doar constiinta ta. Cand dupa lunga vacanta de vara te-ai intors la scoala si profesoara ta preferata murise intr-un accident de masina, iarasi te-ai acuzat ca nu ti-ai luat ramas bun de la ea. Si ai simtit din nou durerea. Durerea de a trece in fiecare zi pe aceeasi strada pe unde ai fost candva fericita, durerea de a te intalni cu toti care au reusit acolo unde tu ai esuat, (nu, nu invidia te macina ci revolta impotriva neputintei tale), durerea de a scrie pe nisip ceea ce valurile sterg imediat si nu pe stanci, cum ai fi dorit, durerea de a evita apele adanci de teama ca nu stii sa inoti (seamana cu lasitateasau cu instinctul de conservare, dar tu o simti ca o durere), durerea de a nu privi in jos de la inaltime de teama ca ametesti si poti sa cazi si nu vrei sa declansezi compasiuni ridicole a doua zi cititoarelor ziarelor (”Saraca! Cine stie ce boala o fi avut!” sau zeci de coementarii mai mult sau mai putin inspirate la editia online a ziarului care ar consemna cu litere de-o schioapa disparitia ta), durerea de a nu putea juca mai multe roluri, nici macar unul, si acesta jucat prost (nu meriti sa primesti nici macar “Zmeura de aur” pentru cat de prost iti joci rolul), durerea de a zambi cand ai chef sa injuri sau sa urli, durerea de a nu putea bate cu pumnul in masa lui D-zeu ca-l rogi sa-ti acorde o audienta sau macar un interviu netrucat, durerea dea fi un pic…altfel si de a nu gasi nicaieri un leac impotriva acestei stari, durerea de a nu putea inventa o limba comuna cu a celorlalti…Durerea de a sti ca exista dureri mai mari decat ale tale, pe care nu le poti opri, impiedica sa se aseze ca un strat de pulbere radioactiva deasupra vietii semenilor tai, necunoscuti, dar totusi, oameni…Dureri atat de mari, pentru care nu exista cuvinte spre a le putea descrie, imagini sa le cuprinda, sunete sa le exprime…


Trimiteți un comentariu