20 noiembrie, 2010

Alex Stefanescu si NOUL VAL

http://cititordeproza.ning.com/profiles/blogs/alex-stefanescu-va-publica?xgs=1&xg_source=msg_share_url

Un articol extrordinar de indraznet, sincer, bine intentionat care apartine criticului Alex Stefanescu, un articol ce merita sa fie citit de cat mai multi cititori:

"Criticul literar Alex Stefanescu a scris pe blogul sau personal: „Acest blog a fost remarcat de o firmă puternică, recent înfiinţată, CORECTbooks, cu care am semnat un contract de parteneriat. Nu mi se
oferă bani pentru această asociere, dar mi se oferă ceva mult mai
important, posibilitatea să public cărţile celor mai talentaţi autori
descoperiţi de mine în ediţii electronice, să le fac publicitate etc.
Colecţia coordonată de mine se va numi NOUL VAL.
Sunt hotărât să încerc să corectez, cu mijloacele pe care le am la dispoziţie, nedreptăţile din viaţa literară.”(http://alexstefanescupostaredactiei.blogspot.com/)
Prin colaborarea cu editura CORECTbooks, renumitul critic literar vrea cumva sa corecteze lucrurile pe care le-a descris in articolul din revista
„Cultura”, pe care-l redau mai jos:
„Sindicatul succesului
Autor: Alex. Stefanescu
Viata literara de la noi nu mai e inocenta. A fost vreodata? Da, a fost. De la inceputurile ei (azi mitologizate) si pana la incheierea
(dezastruoasa, pentru noi) a celui de-al doilea razboi mondial n-a avut
nimic vinovat.
Bineinteles ca intotdeauna au existat in lumea scriitorilor orgolii dezlantuite si istericale, aranjamente de genul celor din „Lantul slabiciunilor“ si tentative de regizare a succesului.
Dar toate aceste incalcari ale regulilor aveau, pe vremuri, o anumita
spontaneitate, care le facea inofensive si chiar simpatice.
Pana la instaurarea comunismului, rivalitatea zgomotoasa dintre scriitori, polemicile, fie si lipsite de fair-play, influentarea criticilor
literari de catre autoare cu gene lungi si persiflarea geniilor de catre
mediocri faceau parte din pitorescul locului. Nu s-ar fi mirat nimeni
daca turistii veniti din Occident ar fi cerut sa vada nu numai Delta
Dunarii, ci si scene din viata literara romaneasca.
Partidul comunist a stricat acest farmec al vietii literare, luand masuri brutale de transformare a literaturii intr-un instrument de propaganda. Multi
dintre scriitori s-au opus, fiecare in felul lui, si astfel s-a creat o
solidaritate intre ei. N-ar fi exagerat sa se vorbeasca, la figurat, de
un permanent complot al scriitorilor (nu al tuturor, pentru ca
bineinteles destui au tradat) impotriva autoritatilor. Uniunea
Scriitorilor, considerata de partidul comunist un mijloc de
inregimentare a scriitorilor, s-a transformat pana la urma intr-o zona
libera de comunism. In perimetrul acestei zone s-a reconstituit treptat
ceva din culoarea vietii literare de altadata.
Dupa 1989 nu stiu cum s-a intamplat, probabil a intervenit diavolul, profitand de momentul de neatentie al scriitorilor, extaziati de posibilitatea de a se
exprima liber, dar viata literara si-a pierdut treptat ingenuitatea si a
devenit urata, urata, urata (la fel ca a tuturor locuitorilor
Romaniei). A fost la inceput o repriza de defulari, care n-a avut nimic
maret. Unii au vomitat la scena deschisa tot ceea ce fusesera nevoiti sa
inghita pana atunci. Nu este placut sa asisti la asemenea spasme, chiar
daca ele le fac bine celor in cauza, dandu-le o senzatie de eliberare.
Altii si-au luat revansa asupra interdictiilor, producand o literatura
scabros-licentioasa sau… denigrandu-l pe Eminescu, ca pedeapsa pentru
sacralizarea lui inainte de 1989 (care fusese, si ea, o forma de a-l
denigra).
Intrutotul nefasta pentru viata literara a fost promovarea „corectitudinii politice“, forma perfida de reintroducere a „realismului socialist“, sub pretextul occidentalizarii literaturii
romane. A izbucnit, apoi, in forme nemaiintalnite la noi, barbare,
conflictul dintre generatii. A luat amploare ceea ce s-ar putea numi un
„rasism al varstei“, sumbru si terifiant. Unii nou-veniti, porecliti de
Daniel-Cristea Enache in mod inspirat „rogozanii“, nu aveau nimic din
cruzimea impetuoasa si la urma urmelor tonica a „lupilor tineri“, ci se
dovedeau a fi de o rautate batranicios-vicleana. Lipsiti de acei dinti
albi ascutiti care fac gloria tineretii, muscau – si continua sa muste
si azi – cu proteze dentare.
Dar toate astea inca ar fi suportabile daca nu s-ar fi constituit pe neobservate in viata noastra literara o retea de sustineri reciproce (care nu au drept criteriu
valoarea literara) si de excomunicari nedrepte, nefasta pentru creatia
literara. Constatarea mea plina de tristete poate fi (si va fi) respinsa
cu un zambet subtire, facandu-se observatia ca se numara printre acele
teorii si scenarii fanteziste de care este plina mintea romanilor.
Dar… aproape toata lumea stie ca am dreptate (chiar daca foarte putini o spun).
Practic, in viata literara de la noi functioneaza, azi, un „sindicat al succesului“. Daca faci parte din el, te poti bucura de cronici literare
favorabile, de mentionari in manualele scolare, de premii si burse, de
traduceri in strainatate etc. Daca nu – nu. Exista, desigur, si exceptii
(de exemplu, victoriile romantice ale unor solitari), dar ele sunt
putine si nesemnificative.
Acest sindicat nu are un statut scris, nu este inregistrat la tribunal ca persoana juridica, dar functioneaza mai riguros decat o organizatie propriu-zisa. Membrii sai se recunosc
inainte de a se cunoaste, iar coordonarea actiunilor lor se realizeaza
parca de la sine, din aproape in aproape, asa cum spun biologii ca
actioneaza celulele din corpul omenesc. Nu exista o arhiva a acestei
activitati, astfel incat nimeni nu poate formula vreo acuzatie in
termeni juridici la adresa beneficiarilor ei.
Ce cuprinde reteaua? Cateva institutii de stat si particulare, populate sau inconjurate de cateva sute de autori – toti privilegiati. Tesatura de interese este
complicata si greu descifrabila. Este vorba de relatii de genul:
obligatii morale fata de conducatori de doctorate sau scriitori cu
prestigiu (care pot da diverse recomandari), curtoazie fata de sefi de
institutii, recunostinta fata de amante tinere, solidaritate creata de
dorinta de a-i marginaliza pe altii, teama de a nu fi exclus de pe
listele celor favorizati etc.
Putinii denuntatori si critici ai existentei sindicatului au vorbit de o elita care sfideaza principiile democratiei. Bine era sa fie o elita. Este vorba, in realitate, de o
retea care cuprinde si intelectuali de elita, si autori mediocri, si
nulitati. Tratarea lor, inclusiv de catre adversari, ca o aristocratie a
spiritului dovedeste ca mistificarea practicata de sindicat a avut
succes.
In afara retelei exista, la fel, intelectuali de elita, autori mediocri, nulitati. Toti, indiferent de valoare, sunt tratati ca scriitori de categoria a doua. Si, mai rau decat atat, in multe
situatii, sunt ignorati cu desavarsire, ca si cum nu ar exista.
Cititorii de buna-credinta (inclusiv seful statului, in masura in care poate fi considerat cititor) sunt manipulati de sindicatul succesului (literar).
Iar acei membri ai sindicatului care nu sunt pur si simplu cinici si-au
insusit deplin, pana la orbire, ierarhia de valori stabilita de grupul
din care fac parte. La randul lor, ziaristii, complexati cum sunt, din
cauza inculturii lor cronice, adopta aceeasi ierarhie.
Viata literara din Romania este in prezent blocata de aceasta sindicalizare a succesului, amestec de autoritarism comunist, snobism si carierism.
Seamana cu o incapere cu ferestrele batute in cuie, imposibil de
aerisit. Daca in acest moment as descoperi un tanar autor genial undeva,
in provincie, si as vrea sa il prezint, cu un entuziasm care imi este
caracteristic, lumii literare, nu as avea nici o sansa sa ma fac auzit.
In zadar am atata experienta si, poate, si o anumita autoritate
profesionala, in zadar sunt in stare sa pledez destul de elocvent pentru
un nou-venit, nu as putea convinge pe nimeni. Niciunul dintre cei cu
care as vorbi nu ar citi textele acelui tanar, nici macar nu ar gasi
energia sa simuleze ca le citeste.
Parca o si vad pe o cunoscuta a mea, marcanta membra a sindicatului, ridicand din umeri si mirandu-se (sincer) ca pierd timpul cu un autor de care ea „nu a auzit“. Iar daca
m-as adresa cuiva din afara retelei, mi-ar explica, blazat, ca toate
logistica afirmarii unui tanar se afla („cum bine stii, Alex“) in
mainile „lor“.
Situatia in care ne aflam este cu totul inacceptabila. Nu vreau sa fac parada de moralitate si, de altfel, nici nu cred ca problema trebuie pusa in termeni morali. Ea trebuie pusa in
termeni estetici.Transformata dintr-un scop intr-un mijoc (de situare
convenabila in societate si de obtinere a unor avantaje materiale),
organizata intr-un mod interesat, literatura devine o indeletnicire de o
uratenie insuportabila. Seamana cu un fluture caruia i s-au smuls
aripile si care se taraste grotesc pe pamant, retransformat in larva.”
Va felicit si va doresc succes!