27 noiembrie, 2010

CONJUGARE

Eu nu am auzit. Eu nu ştiam că nu aud.

Cineva voia ca eu să nu aud. Cineva făcea totul ca eu să nu aud.

Cineva auzea. Bătăile tot mai puternice de inimă, în inimă, în uşile închise,

in uşile care nu s-au făcut la o casă care nu s-a construit

într-un vis pe care nu-l revendica nimeni.

Eu am început să aud când am văzut uşile ce-şi căutau peretele,

peretele ce-şi căuta cărămizile, cărămizile ce mă căutau pe mine,

sã se odihneascã un mileniu pe umerii mei,

când am început să aud, am înţeles că eu auzeam chiar şi atunci

când credeam că nu auzeam, am înţeles că voi auzi şi ceea ce nu vreţi să-mi spuneţi, voi mă auziţi?

Dacă da, de ce nu-mi răspundeţi?

2 comentarii:

  1. La Alexandru Phillipide m-a dus gândul, citindu-te, Maria!
    Căutătorul

    Ai socotit că soarele mai arde
    Abia vreo cincisprezece miliarde
    De ani... Numai atât? De azi pe mâne?
    Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?

    Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!
    Doar ştii că timpul n-are moarte.
    Un calcul scurt, de două sau trei linii
    Şi-ai întrecut viteza banală a luminii.
    Ca-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
    Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele.
    Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi
    Ţi se lungeşte braţul pân-la stele.

    Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,
    De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,
    Şi-n timp ce spargi absurde porţi
    Nici o sfială nu te mai apasă.

    Şi când din lungi peregrinări
    Te-ntorci pe căi de raze şi de unde
    În lumea dinăuntru, a inimii profunde,
    Tot mai găseşti acolo întrebări.

    RăspundețiȘtergere
  2. Gina, multumesc pentru comentariu.Comparatia ma innobileaza si ma obliga.Nu sunt decat un glas firav, tasnit de sub asfalt si peste care vor trece in viteza masini ultimul racnet pentru care poezia nu valoreaza mai mult decat un caine pe care il omori cu sadism cand el tasneste inconstient in lumina farurilor.

    RăspundețiȘtergere