16 noiembrie, 2010

Viata poate avea gustul unei case

Poate ati crezut ca voi scrie “ca(i)se” in loc de case,,,dar v-ati inselat. Asta am vrut sa spun si asta spun: ne modelam sufletul, trupul, trecutul, gandurile, dupa casa in care traim…O casa te imblanzeste, de domesticeste sau poate mai corect spus …te dreseaza. Iti prinde aripile in cuie, ti le taie apoi grosolan, sa te doara si sa nu uiti ca ii apartii, ca intr-un film vechi dar care copil fiind pe atunci, mi-a lasat o impresie adanca:un tanar zburator, o varianta franceza a Zburatorului mioritic  este capturat in somn de fata pe care o vizita de temps en temps si care ii taie aripile astfel incat la trezire se trezeste ciuntit, caraghios, fara aripi, obligat sa accepte dulcea captivitate a celei pe care o vrajise sau de care se lasase vrajit.
La inceput o casa e o miniatura pe care cei doi, el si ea o tin in palma cum tineau voievozii in palmele larg desfacute imaginea manastirii pe care o ctitorisera. Apoi ea creste din ce in ce mai mare si te absoarbe, ca pe un abur, ca pe o fruza de tei intr-o uriasa ceasca de ceai, incat prezenta ta a devenit in aceasta casa o sublima absenta, ti se simte parfumul, ti se vad urmele viselor pe pereti, la intrare sunt papucii tai, si rochia de casa, parfumul de pe noptiera, si  albumul cu fotografii din ce in ce mai estompate, si ferestrele, ah, mai ales ferestrele care devin din zi in zi mai uriase neputand sa-ti ascunda absenta, nici sa-ti divulge tainicul loc in care te ascunzi si-i veghezi pe toti ai casei , si care se tem ca intr-o zi se vor sparge de greutatea atator secrete si te vor lasa sa pleci…