22 ianuarie, 2011

CINE MI-A OCUPAT LOCUL DE PARCARE?

Extraordinar…din nou cineva s-a grăbit să-mi ocupe locul…Și doar e locul meu, distribuit de primărie, achitat la zi, cu numărul mașinii mele la vedere…Îmi pare cunoscută marca autoturismului.E un Ford Taunus 1980. Înca mai sunt mașini din acestea in circulație ?Seamăna asa de bine cu mașina d-lui C...fostul meu vecin. A venit să-și viziteze fosta sotie, pe d-na L. ?Cum, nu știe ca s-a mutat imediat dupa divorț ?Hai să mă apropii să arunc un ochi in interior ca să mă conving: uite-i geanta diplomat și cravata aceea cu frunza Canadei pe ea de un prost-gust îngrozitor dar care pe el îl umplea de mândrie. (Înca o mai are ?) Da, el trebuie sa fie...deși este imposibil, cred ca a depășit 70 de ani, stă mai mult prin casă, acolo în provincie și nu cred că îi mai arde de expediții amoroase prin capitală, chiar la fosta lui soție pe care cândva a iubit-o atât de mult, și totuși de ce au divorțat după 30 de ani de căsnicie. ?. . Nu am timp să astept să revină si să elibereze locul de parcare.Oricum, mă jenez să-l deranjez, indiferent care sunt motivele pentru care a revenit în blocul acesta pe care l-a părăsit după divorț.Mai bine parchez in parc și apoi mă grabesc spre apartament că mâine am o zi cumplită.

Dacă stau să mă gândesc, e chiar bine să nu mai parchez în fața blocului !Sunt obligată să fac cateva minute de mișcare că oricum, de mers la sală, nu se pune problema !Abonamentul la o sală bună e piperat iar să merg pe jos, nu-mi surâde deși de multe ori, când stau câte o oră în trafic, îmi propun ca a doua zi să renunț la autoturism.Ce bucuroasă am fost când din vânzarea primei mele cărți de proză ( a fost chiar un best-seller, greu de imaginat prin locurile acestea), am reusit să-mi cumpăr mașina mea.Dacă tot nu-mi ajungeau banii pentru apartament ca să renunț în sfârșit la camera asta de inchiriat, măcar o mașină doream să-mi cumpăr.Am de atâția ani permis și nu am condus decât în fugă mașinile unor amici care au riscat să-mi dea mie mașina cu împrumut, total neîncrezători în talentul meu de șoferiță.”Dar vrei prea multe, D, te pricepi la orice, talentul de conducător auto…iartă-mă, îți spunea mereu V. cu ușoară ciudă în glas, nu-l ai !Ea, care avea un permis din perioada vechiului regim și nu-l folosise niciodată.Nu se compară cu nimic betia pe care simțeam că o trăiesc când am plecat prima dată singură cu Rosinanta mea la drum, prin Bucureștiul aglomerat chiar și după 10 seara, dornică să experimentez senzația unică de a nu mai depinde de nimeni.O iluzie, bineînțeles, pentru că nu a durat mult până când Rosinanta mea a început să-mi facă probleme , deși era nou-nouță când o cumpărasem, strălucitoare, apetisantă clipind îndrăzneață din farurile ei puternice, fixându-mă lasciv, provocator, ca și cum mi-ar fi făcut o favoare să se lase cumpărată de mine.Dealerul îmi întinde cheile, îmi șoptește ceva legat de termenii reviziei, ca și cum nu ar dori să fie auzit de ciudata creatură care trecea din stăpînirea lui provizorie în cea definitivă a mea.Oare cum e să fii stăpânul unui Showroom ?Ca o asistentă socială care a trăiește din creșterea micuților încredințați ție pentru un an, doi, zece, până când copiii sunt adoptați, cresc, evadează, sunt obligați să plece undeva unde se vor descurca de unii singuri iar mama adoptivă trebuie să-și ajusteze sentimentele, cuvintele, amintirile, după chipul și asemănarea altor copii aduși la ea la școala de mame.Mă uit în ochii dealerului și văd ce greu se desparte și de acest copil adoptiv.Prețul primit în schimbul despărțirii nu e suficient spre a-l face să uite.Îi las câteva momente singuri.Înțeleg cât de grele sunt despărțirile !El se apleacă și îi spune ceva în ureche, undeva sub oglinda din dreapta , acolo e zona ei erogenă, ea pare că se înfioară și își șterge lacrimile.În sfârșit :plecăm !Promit în numele ei că o voi aduce din când în când să o vadă.Îmi șoptește rugător :”Să fiți blândă cu ea !Să n-o bruscați !Să mi-o aduceți să o văd !”Și ocupată fiind cu dresajul și domesticirea prietenei mele am cam uitat de el…dar cu prima ocazie am să merg să l văd, dau, mai bine zis, s- o vadă El…

**

Uf !Ce zi am avut azi…În sfârșit micuța mea prietenă va dormi sub fereastra mea…Sper ca vecinul…pardon, posesorul vechiului Mercedes care era aseară in locul ocupat de obicei de autoturismul meu mi-a eliberat locul.Nu se poate !Din nou aceeasi poveste !Cineva, un necunoscut sau o necunoscută mi-a ocupat locul de parcare !Dar nu mai cedez, gata cu cedările și renunțările !O să-i las un bilețel, o să-i întorc ștergătoarele sau chiar o să-i sparg oglinda…Până la răzbunare, nu am încotro și trebuie să mă întorc înapoi în stradă..S-o las în stradă ca pe o damă de consumație așteptându-și clienții , undeva într-un loc discret, să nu fie observată de polițiști.

Dar ce-ar fi totuși să verific identitatea mașinii care mi-a ocupat locul de-aproape..Cobor, las cheile în contact și surpriză :cunosc foarte bine mașina asta veche, ca o mănușă uzată, decolorată, cu un număr scris pe un carton și cu oglinda strâmbă, cu aripa plină de rănile unui accident .E chiar mașina părinților mei, prima și singura lor mașină cumpărată cu economii de ani și ani abia după ce eu terminasem facultatea chinuindu-mă ani de zile prin trenuri și rate insalubre, fără să fi gustat vreodată din deliciile unei călătorii cu autoturismul în orașul studiilor mele.Doamne, credeam că de mult a fost distrusă, vândută la fier vechi, acum când părinții mei au plecat și nu au avut timp să se bucure că eu, fiica lor crescută în vremurile acelea grele am propria mea mașină achiziționată din banii câștigați pe o carte.Oare ce rudă a făcut gluma asta macabră să- mi aducă în fața scării blocului meu această mașină veche care-mi trezește amintiri atât de dureroase ?Dacă mă uit cu atenție, văd pata aceea lăsată de sacoșele cu legume vândute de mama la piață și văd și canapeaua din spate uzată și un fular uitat al lui tata și câteva fire de porumb risipite din sacii transporatți săptămânal la piață spre a fi vânduți sau dați în schimbul altor mărfuri ca în epocile primitive…Doamne, e chiar mașina lor ?E imposibil !Cred că o simplă asemănare de marcă a acționat asupra mea ca o madlenă și mi-a trezit false amintiri.Mai bine să mă resemnez, să-mi duc mașina la locul ei din parc (mai știi, poate a legat azi-noapte niscaiva prietenii prin parcul foarte populat noapte și acum cineva chiar îi duce dorul și o așteaptă acolo).Voi face din nou o scurtă plimbare liniștită la ceas de seară de la marginea parcului și până acasă.Dar mâine, ei bine, mâine, voi rezolva cu toți cei care îmi ocupă locul de parcare.Poate îmi iau câteva ore libere, mă întorc mai devreme acasă și verific cine parchează în locul meu, cine aduce aceste autoturisme stranii , din alte lumi, în locul mașinuței mele moderne de care sunt atât de mândră.

***

Cred că am stat prea mult timp despărțită de ea.Nu mi-aș mai putea concepe existența de acum încolo fără ea.Să o privesc puțin pe furiș până nu observă că am venit înainte de a ne arunca una în brațele celeilalte.Priviți-o !E un pic melancolică, are cearcăne și sigur, a petrecut o noapte albă !E ultima dată când suntem despărțite, îți promit, draga mea !Mă recunoaște fericită și mă primește cu toată dragostea parbrizului aburit și cu toată recunoștința prelinsă pe farurile înlăcrimate de roua dimineții.Ziua se scurge greu dar când îmi arunc ochii pe fereastră o zăresc la locul ei, în siguranță, așteptând ca și mine cu nerăbdare momentul întâlnirii de seară și plăcutul drum pe care-l parcurgem împreună spre casă.În sfârșit, e seară !O melodie veche mă însoțește discret în timp ce cu gesturi tandre ating comenzile și mă afund voluptos în scaunul moale, pierzând pentru câtev a secunde contactul cu realitatea.Ce repede am ajuns acasă !Ne apropiem de parcarea mea !IMPOSIBIL !Iar mi-a ocupat cineva locul !Trântesc portiera, mă apropii nervoasă de mașină și ceea ce văd depășește puterea mea de înțelegere.Pe locul meu de parcare e chiar Ea, iubita mea mașină, cu parbrizul spart, cu portiera smulsă, cu botul turtit, cu cioburi în jur și mai ales, cu urme de sânge pe scaunul șoferului.Aș vrea să mă întorc la mașina din care am impresia că tocmai am coborât, privesc spre aleea pe care o știu de atîta vreme dar nu zăresc nimic și pe nimeni.Parcarea a dispărut, îți poți parca orice, oricând, nu te mai poate împiedica nimeni.Sângele e doar o iluzie iar portiera…ah, portiera, nu-i decât o aripă de înger zdrobit așteptând pe cineva să-l ajute să zboare din nou. ..