28 ianuarie, 2011

In dreptul vitrinelor sparte


În dreptul vitrinelor sparte, candva tentatia chipurilor obosite ca o masca de reintinerire brusca,

acum doar o rana in peisajul strazii, nu te opri şi nu privi

urmele de sânge, rămăşiţe ale unei încăierări, ratari sau doar spectacol cu actori in cautarea unui nume,

eu târâtă de o tânară mână intorcând mereu capul, ca spre un tort insangerat pe care l-au năpădit furnicile şi nu mai poate fi consumat de camera de supraveghere in doliu, complice la risipa inutila a sangelui, pe strazile care nu se vor vindeca niciodata de amintirea lui,

nu e voie să te opreşti, mergi mai departe, pretutindeni calci pe ranile deschise ale cuiva nevazut

geamuri crăpate, dincolo de ele siluete închipuind un joc straniu, viaţă sau moarte, nu te opri, nu privi, vei întârzia,

un alt geam, strălucitor, cu lumini în spate, siluete într-o veşnică pe-trecere departe de cioburi si spectacole gratuite,

nu te opri, vocea mamei nu e aici, o aud, nu te opri, nu e nimeni pe strada golita de sânge ca un bolnav de leucemie de oamenii de la deratizare,

nu e nimeni sa-mi mai interzica disecarea clipei cea repede şi verde ca ochiul semaforului îngăduie trecerea, pe trecerea , ochiul roşu ciclopic a fost spart nu te mai poţi opri.

Trimiteți un comentariu