10 februarie, 2011

Spitalul, azilul sau apartamentul

O cunosc pe Stefania de cand m-am mutat in acest bloc, adica de aprox doua decenii.O "cunosc" e mult spus...Locuia pe atunci cu mama ei, care precum un rege Lear varianta feminina a secolului XX își împărțise averea celorlalte două fiice care locuiau bine mersi în case spațioase prin București (imediat dupa revoluție una avea să plece imediat in Canada)și acum locuia cu fiica cea mica in apartamentul situat chiar deasupra apartamentului meu cu 3 camere.În viața mea evenimentele se succedau cu o viteză astronomică...nașterea primei fetițe, nașterea celei de-a doua fetițe...Bucurii,griji, insomnii, plânsete, dar mai ales bucurii inimaginabile pentru cei care încă nu au devenit părinți, bucurii legate de creșterea celor două luminițe din viața mea care dădeau un sens și un nume existenței planetei și sistemului solar...Mama Stefaniei s-a stins subit fara sa aiba sansa de a-si vedea fiica , la casa ei si oarecum, sub protectia unui barbat puternic, de care se pare ca Stefania ar fi avut nevoie.Timpul a trecut...cum ati constatat si voi, foarte repede...O întâlneam uneori pe Stefania la plata întretinerii sau când bătea la ușa mea cerându-mi un ceai care îi era necesar dar îi lipsea în acel moment.Îi ofeream cu plăcere pliculetele
de ceai ba chiar și mai mult din ce îmi prisosea dar ea refuza demnă întotdeauna depoarece mai tot anul era in post.Eu care, mărturisesc cu jenă, nu înțeleg rostul postului alimentar, încercam să o aprob în decizia ei de a ține toste posturile de peste an cu o conștiincipozitate demnă de o cauză mai bună.Uneori, Stefania dispărea din bloc. Auzeam de la ceilalți vecini că își petrece câteva luni pe an la spital, condiție pentru a-și putea păstra pensia (era, desigur, pensionată înainte de vreme, dar nu ca atâția falși pensionari, prin mituirea vreunui doctor implicat în comisiile care aprobau asemenea manevre, ci absolut motivată de problemele ei de sănătate despre care circulau legende stranii, cum ar fi aceea a unei glume a unei colege de serviciu care îi ascunsese suma de bani alocată zilei respective (ea fiind casiera în nu știu ce minusculă instituție bancară), gest probabil posibil în anii de dinainte de 1989, dar care ei i-ar fi provocat un șoc ale cărei urmări Ștefania le va simți întreaga viață.
Timpul trecea dar pentru Ștefania părea a sta în loc. Curgeau reclamații împotriva ei , cum că ar fi lăsat apa deschisă și ar fi inundat blocul, cum că și-a închis toate caloriferele spre a plăti mai puțin la încălzire, încălzindu-se doar cu gazele, punanând astfel în primejdie securitatea blocului, spuneau gurile rele, și nu numai...Dar Ștefania nu părea afectată de toate acestea...ea continua să iasă din bloc făcându-și zeci de cruci ca și cum ar fi dorit să fie protejată când ieșea din spațiul protector al locuinței în care copilărise și nu-i păsa că cei care nu o cunoșteau erau uimiți de faptul că făcea cumpărăturile în halat de baie sau ieșea cu fața vopsită în culori ciudate , puternice , ca o mască a unui indian pregatindu-se de luptă, dând vina pe nu știu ce fel de intoxicație ce îi apăruse peste noapte.
Stefania mi-a intrat din nou în centrul atenției acum câteva zile când a venit la ușa apartamentului nostru să ne anunțe ceva important:s-a hotărât să-și vândă apartamentul iar banii să-i dea jumătate celor două surori iar cealaltă jumătate unui azil care să aibă grijă de ea până la sfârșitul zilelor.Venise la noi din bunăvoință spre a ne întreba dacă nu suntem interesați să cumpărăam apartamentul pentru una din cele două fiice, care acum locuiesc cu noi.I-am spus ca nu ne intereseaza, bineinteles, un apartament e o investitie pe care nu oricine și-o poate permite astăzi și a plecat dezamăgită.
Am rămas însă cu un gust amar:Ștefania la azil...e de vărsta mea, și eu și alte femei mai avem vise, mai avem timp, credem noi...Spitalele, azilele, sunt niște coșmaruri la care desigur, nu ne gândim.Ștefania cea fără noroc, spun vecinele care o cunosc de mică, care acum au 80 de ani, de vârsta mamei Ștefaniei, îi plâng de milă.Surorile ei au familie, copii...Cine să aibă grijă de Ștefania?În curând Ștefania va pleca din blocul nostru.Poate o vom uita.Cine o să o viziteze la azil?Poți avea și acolo o viață, când de fapt, nu ai avut nicodată?