10 iunie, 2011

Seara când se dă timpul înapoi

Îmi spui că e vremea să cresc, inocenţa mea te mai sperie,

de parcă te-aş mai putea molipsi de altceva decât dragostea mea

am fire albe, nu vezi

şi riduri bine ascunse sub stratul gros de pudră

…dacă ai creşte, îmi spui, ţi-aş termina povestea, te-aş pune într-un rol principl

şi aş împodobi cu tine

pereţii peşterii mele, dar tu refuzi să creşti, în fiecare dimineaţă

eşti tot mai copil, chiar şi hainele de la banchetul de absolvire îţi vin minunat,

mă uit la tine

şi nu mă recunosc,

în ochii tăi e un adolescent pistruiat

tu spui că acela sunt eu, pe el îl iubeşti şi îl vrei înapoi,

Hei, trezeşte-te, e deja vineri,

e seara când crezi se dă timpul înapoi cui l-a pierdut la ruletă,

Citeşte-mi o altă poveste, îmi ceri râzând,

ce dacă n-am să apuc să aud sfârşitul,

până atunci vei fi redevenit copila

pe care n-am cunoscut-o niciodată,

dacă ai creşte, îţi spun,

ce dacă vreau înapoi poveştile uzate despre femeia

respinsă la proba de intrare în poveste,

răspunde-mi, de ce doreşti atât de mult să cresc,

pereţii peşterii mele sunt goi, cineva a şters peste noapte

chipul femeii pe care o iubeam,

dacă ar fi crescut, îi spuneam femeii-copil

răsfoindu-mi grăbită miile de pagini ale bibliotecii mele

ştergând de praf obositele juliete, în căutarea unei pagini albe

din care cândva ea plecase,

i-aş fi dat înapoi timpul pierdut.

Trimiteți un comentariu