Îmi spui că e vremea să cresc, inocenţa mea te mai sperie,
de parcă te-aş mai putea molipsi de altceva decât dragostea mea
am fire albe, nu vezi
şi riduri bine ascunse sub stratul gros de pudră
…dacă ai creşte, îmi spui, ţi-aş termina povestea, te-aş pune într-un rol principl
şi aş împodobi cu tine
pereţii peşterii mele, dar tu refuzi să creşti, în fiecare dimineaţă
eşti tot mai copil, chiar şi hainele de la banchetul de absolvire îţi vin minunat,
mă uit la tine
şi nu mă recunosc,
în ochii tăi e un adolescent pistruiat
tu spui că acela sunt eu, pe el îl iubeşti şi îl vrei înapoi,
Hei, trezeşte-te, e deja vineri,
e seara când crezi se dă timpul înapoi cui l-a pierdut la ruletă,
Citeşte-mi o altă poveste, îmi ceri râzând,
ce dacă n-am să apuc să aud sfârşitul,
până atunci vei fi redevenit copila
pe care n-am cunoscut-o niciodată,
dacă ai creşte, îţi spun,
ce dacă vreau înapoi poveştile uzate despre femeia
respinsă la proba de intrare în poveste,
răspunde-mi, de ce doreşti atât de mult să cresc,
pereţii peşterii mele sunt goi, cineva a şters peste noapte
chipul femeii pe care o iubeam,
dacă ar fi crescut, îi spuneam femeii-copil
răsfoindu-mi grăbită miile de pagini ale bibliotecii mele
ştergând de praf obositele juliete, în căutarea unei pagini albe
din care cândva ea plecase,
i-aş fi dat înapoi timpul pierdut.
