În loc de răspuns
împingi spre mine
această cutie uriașă
ca un dar cu care ai vrea să-mi cumperi neliniștea
împachetată în colierele nopților mele albe,
o apropii de mine ca să-i inhalez mirosul
care ascunde atâtea victime,
dacă aș deschide-o tăind cordonul ombilical
dintre noi doi și ea
ar țâșni una câte una amintirile
femeilor abandonate sau trădate.
Cutia te însoțește ca spada pe cavalerul rătăcitor
acolo sunt puterile tale, secretul seducției tale
cum își ține un clovn chipul adevărat
departe de ochii nesățioși ai publicului
nimeni nu ți l-a văzut vreodată
oglinzile martore au fost decapitate
straturile de machiaj se așează cuminți și peste cutia vrăjită
al cărei cifru nici tu nu îl mai știi
și la ce bun să spargi misterul
să rupi gingiile șerpilor cu rol decorativ
să privești în ochii celui de care te ascunzi ?
Deodată îți privești în față interlocutorul
cu care ochi nu știu încă
rezemându-ți protector palma de umerii cutiei
care crește în fiecare clipă că abia te mai zăresc
îi spui umil ai răbdare în curând vom fi iar pe scenă
le voi arăta tuturor numărul nostru
când voi scoate din cutie
ceva ce nimeni un ar putea bănui
nici măcar eu care am desfăcut în viața mea
tone de panglici și cutii prețioase
fără să găsesc niciodată cadoul dorit
lipsa comunicării nu este compensată nici măcar de cel mai dorit dintre daruri, cu atât mai puţin de unul neinspirat...
RăspundețiȘtergereof, cutiile astea care sunt atât de înşelătoare, cu panglici şi beteală...
Multumesc pentru comentariu.Poemul meu a trecut neobservat cand a fost servit la pachet aici- http://serbantomsa.blogspot.com/2011/07/doua-poeme-de-maria-postu.html-dar ma bucur ca smulgandu-l din grup, si-a recapatat personalitatea, sper eu!
RăspundețiȘtergereFiecare dintre noi poartă o astfel de cutie. Unii ţin în ea artificii, dar o acoperă cu poleială ce se spulberă în cele patru zări de îndată ce este atinsă de prima lacrimă, alţii nu îi înfrumuseţează exteriorul, dar pastrează în ea puritatea. Trebuie să avem şansa de a întâlni acea cutie, să ştim cum să ni se arate şi mai ales cum să o păstrăm. Din păcate, de multe ori viaţa ne apare ca un noian de drumuri prost încrucişate, un labirint în care drumul către împlinire se înfundă mereu.
RăspundețiȘtergereFrumos, adevărat, plin de metafore şi înţelesuri profunde acest poem.
Multumesc, Aurora.Comentariul tau imbogateste mesajul textului."Cutia" poate fi intr-adevar o metafora a destinului care nu stim niciodata ce ne rezerva, artificii efemere sau lucruri durabile.
RăspundețiȘtergerecâte nu poţi ţine într-o cutie: amintiri, lucruri intime, adevărate taine, o întreagă viaţă.
RăspundețiȘtergeredar să ţii secretul seducţiei este ceva magic.
despre rolurile îndeplinite de cutie... frumos spus!
Ottilia
Ottilia, multumesc pentru aceasta lectura foarte atenta in care ai prins esenta poemului meu!O zi placuta si inspirata iti doresc!
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani, Maria!
RăspundețiȘtergereSă fii fericită! Restul vine de la sine,
Ottilia