07 octombrie, 2012

Adevărata psihologie a unei femei înșelate - PROZA PREMIATA LA CONCURSUL AGATHA GRIGORESCU BACOVIA-MIZIL 5 X 2012



Se simțea extrem de stânjenită de inedita postură în care se afla și ar fi vrut să le poată spune celor din jur că nu-i frumos să vorbești despre cineva care te poate auzi, fie că spui lucruri bune sau rele, tot bârfă se cheamă. Era ca atunci în copilărie când abia împlinise 5 ani dar se tot întreba cum vin copiii pe lume, teoria berzei nedovedită de spectacolul oferit de familiile de berze care poposeau primăvara la marginea satului fără să țină bebeluși în cioc cum i se spunea, nefiind în măsură s-o convingă de veridicitatea afirmației adulților, iar tu tocmai ai surprins o discuție aprinsă despre sex, asculți foarte atentă prefăcându-te că te joci iar adulților nici măcar nu le trece prin cap că știi, că  ai înțeles adevărul adulților.
Îmi place să am casa plină.Tocmai a fost miercuri Mina pe aici, miercuri e ziua ei de curățenie și casa lucește. Mă simt liniștită din punctul acesta de vedere. Nu-mi place niciodată să fiu luată pe nepregătite. Mina  s-a întrecut pe sine de parcă ar fi intuit că vom avea vizite numeroase și neprevăzute ( nu știu de ce, dar întotdeauna am bănuit-o pe Mina de înzestrări oculte, multe din temerile sau previziunile ei devenind de-a lungul timpului reale): a aspirat, a spălat geamurile, a frecat căzile, în fine, totul strălucește. Dar uite-o și pe Mina, stă într-un colț și nu vorbește cu nimeni, e clar , persoanele din această cameră nu sunt pe lista ei de menaj și chiar dacă ar fi, n-ar trata-o pe Mina ca pe  o prietenă sau ca pe cineva apropiat ci ca pe o slugă. Mereu i-am demonstrat Minei că pentru mine ea nu este doar o femeie care îmi cunoaște culoarea și mirosul desuurilor, îmi calcă lenjeriile, știe unde îmi rătăcesc cele mai ciudate obiecte, nu se sperie de dezordinea  din debaralele mele, ci ca pe o prietenă . Mă jenam mereu de asta, de aceea pleca mereu de la mine cu dublul sumei pe care o lua din alte case. Plus cadouri. Da! Câte cadouri i-am oferit de parcă aș fi primit  vizita unei ducese. E așa supărată, draga de Mina!Nu are de ce, de acum încolo tot ea va avea grija de casă. Nu vor chema pe altcineva. Mai aproape de mine, pe fotoliul meu preferat unde am savurat atâtea cafele cu așa-zisele mele prietene , stă Livia.Ca întotdeauna e îmbrăcată în negru, culoare care, după cum i-am spus de nenumărate ori, atrage nenorocirile și nefericirea în jurul tău.Așa s-a întâmplat și în cazul ei:mai întâi Sebi, bărbatul ei a plecat în Franta- și dus a fost vreme de 5 ani, sub pretextul că dacă ar veni în țară în perioada asta, ar pierde nu știu ce în procesul de obținere a cetățeniei. Nu te-am iertat niciodată, dragă Livia pentru că mi-ai ascuns plecarea lui Sebi din țară, de parcă ar fi fost mai știu- eu- ce misiune diplomatică de care nimeni nu trebuia să afle.Eu îți  spuneam tot, Livia, de la detalii ale vieții intime până la zerourile din conturile soțului meu.Tu n-ai catadicsit măcar să mă informezi că soțul tău cu care oricum nu comunicai de fel, a plecat la lucru, orice ar fi fost bun pentru domnul mare specialist in IT dar la acel început de deceniu noua, chiar și un specialist ca el era prost plătit în țară.Numai ca domnul nu s-a mulțumit acolo cu orice, îmi povesteai tu crâmpeie din aventura lui pariziana de parca ti-ar fi fost teama că ți-as putea cândva transforma viața intr-un roman de succes si tu nu voiai și nu vrei nici acum  să ieși din anonimatul protector și călduț, nu, ți-e mult prea teamă de ce s-ar putea ascunde dincolo de acest anonimat din care totuși visai ca orice mamă responsabila să-ți scoți copilul, Valentin, prietenul fiilor mei, nu atât de prieten încât să împartă cu ei alte secrete decât cele legate de iubirile adolescentine sau de revistele  și filmele interzise (da, în adolescența copiilor noștri, Livia, mai erau încă lucruri interzise, tabu, acum însă, ai aflat și tu, și eu, nimic nu mai e tabu).Așa că , dragă Livia îți poți reproșa în sfârșit că ți-ai îndepărtat și soțul și fiul. Da acum am acces la gândurile tale interioare, ca și cum mi-ai fi comunicat parola de acces spre mintea ta, că te recunoști  vinovată și de plecarea lui Sebi și de plecarea lui Valentin în 2006, tot la Paris de unde avea să fie atras de alt miraj, ca și tatăl său, de data asta și mai îndepărtat, al Americii , și iarăși cifra 5 fatidică, 5 ani sunt de când nu l-ai văzut nici pe fiu nici pe tată și da, negrul te prinde, te acaparează Livia, un om plecat care refuză să-ți vorbească, să-ți scrie, să-ți răspundă la telefoane, care-și schimbă adresa de mail, nu-ți comunică adresa  unde locuiește, da, e un motiv de doliu. Îți înțeleg durerea și de aici unde tu nu mă urmezi încă așteptând să-ți reîntâlnești fiul rătăcitor, mă întreb, deși te cred vinovată, dacă meriți o pedeapsă atât de mare, dragă Livia.
Lângă fereastră, pe canapeaua dublă pe care am achiziționat-o de curând deoarece modelul îi plăcea foarte mult fiului meu cel mare, Tudor, stau chiar ei, cei doi aștri ai vieții mele, Tudor și fratele lui mai mic, Virgil. Nu le convine , simt asta, să stea laolaltă cu atâția adulți cvasi necunoscuți și să suporte întrebări de genul:”Și ce faci după master?Te mai întorci aici?Evenimentul de azi ți-a afectat planurile de viitor?”Da, eu am devenit un eveniment care , presupun binevoitorii oaspeți ai casei mele, ar putea cu bună știință să afecteze viitorul copiilor mei. Le ghicesc neliniștea, confuzia, spaima în fața întâlnirii cu necunoscutul. Cel mic se apropie de fotografia mea cea mai reușită, cu cei doi fii alături și-și plimbă degetele pe sticla ce o protejează.Ce bine că nu-mi poate vedea lacrimile și nu poate ști ce gândesc!Plănuisem să ne vedem abia de Crăciun, sunt 3 luni până atunci, doamne ce mult mi se părea…Copiii își luaseră deja bilete de avion spre București și eu trăiam deja , deși nici nu începusem serviciul, în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă când familia se reunea și se părea că nimic nu umbrea fericirea și armonia tuturor. Până și tatăl lor  era împăcat, mulțumit că și-a sacrificat fericirea personală ca să stea cu noi. Desigur, nu îi era ușor.În ultimii ani trebuise să se împartă între noi și cealaltă.La început îi nega existența, acuzând sarcinile de serviciu, apoi a urmat scuza deplasărilor tot mai numeroase și în locuri tot mai exotice plătite din banii firmei care, surprinzător, aducea beneficii tot mai mici.A trebuit să-l rog pe Filip, prietenul lui și apoi al meu din primii ani de căsătorie să efectueze pe cont propriu o mică anchetă discretă și confidențială condimentată cu fotografii și filmulețe edificatoare ca să am dovada infidelității lui Cosmin.Vă imaginați că l-am pus față în față cu dovezile infidelității sale ca o mahalagioaică de cartier?Sau că l-am pârât bătrânului său tată sau surorilor sale rugându-le să-l readucă pe calea cea dreaptă?Ei bine, se vede că nu mă cunoașteți și că habar nu aveți de adevărata psihologie a unei femei înșelate. M-am prefăcut că-l cred. I-am acceptat scuzele, l-am acoperit cu diplomație în fața copiilor, a surorilor, a rudelor, a prietenilor, a subalternilor care de multe ori aveau nevoie de el și pentru că nu le răspundea la telefoane și emailuri, mă căutau pe mine. Dacă până să am certitudinea că mă înșeală mă surprindeam uneori acuzându-l, de acum încolo însă, devenisem extrem de abilă în a mima perfecta încredere în el, reîntorcându-mă la o blândețe și tandrețe pe care o manifestasem față de el în primii ani ai căsniciei noastre de peste 20 de ani când orice ar fi spus sau ar fi făcut îl acceptam și îl credeam. Era surprins de schimbarea mea de atitudine. Cum, nu mai trebuia să mintă?Nu  mai trebuia să-și pună prietenii să-l sune la miez de noapte pretextând un joc de cărți sau o ședință nocturnă neașteptată ?Nu mai trebuia să mimeze oboseala și dureri fizice de tot felul când venea acasă spre a evita să facem dragoste?Devenisem atât de înțelegătoare, atât de …maternă față de el, atât de lipsită de curiozitate, naivă chiar acceptând, prefăcându-mă că accept orice scuză puerilă pe care mi-o servea cu nonșalanță din ce în ce mai des.Era derutat, simțeam asta dar nu avea timp să-și pună prea multe întrebări. Filip nu avea să mă trădeze niciodată, îi plătisem gras discreția chiar cu bani din conturile soțului meu. Era un alt fel de trădare, mult mai savuroasă, mai voluptuoasă decât a lui și ce îi sporea intensitatea, era faptul că el nu  știa și nu avea să știe niciodată că eu știu. Știu dar mă prefac că nu știu. Voiam să-i sporesc dependența față de ea și ura față de mine. Cu cât eram mai draguță, cu cât mă implicam mai mult în treburile familiei, ale firmei, preluându-i o mulțime de sarcini de pe umeri, cu cât eram mai puțin curioasă să nu întreb unde dispar unele sume de bani sau unde dispărea el când erau cele mai multe probleme de rezolvat la firmă,  cu atât creștea și ura lui față de mine.La început și-o ascundea.Apoi a început să izbucnească discret în fața mea.Eram calmă, îi explicam cu un ton cald că totul e în regulă.Se enerva și mai mult și s-a întâmplat ceea ce doream să se întâmple.A început să mă atace în fața celorlalți asociați ai firmei care erau total nepregătiți pentru a asista la certuri de familie în cadrul oficial al biroului.Da, eram o victimă, pozam cu talent într-o victimă. Asociații săi știau și mă compătimeau că nu știu.El continua să mă atace, că-mi neglijez casa, că stau aici la birou unde se știe, de mulți ani e locul său, că sunt geloasă. Eu, geloasă?Râdeam in hohote…Pe tine dragul meu soț, care mi-ai oferit o viață de prințesă, care mi-ai arătat lumea, mi-ai dăruit doi fii minunați, cine nu ar dori o familie ca a noastra.Eu, geloasă.Crezi că mă iau după vorbele colegilor tăi, dar ei, dragul meu , sunt geloși pe noi, pe fericirea noastră, pe echilibrul nostru, pe situația noastră materială, sunt invidioși că eu arăt atât de bine, că tu ești un tată și un soț uimitor, că orișiunde mergem atragem atenția asupra noastră. De ce aș fi geloasă?
Încet , încet răzbunarea mea prindea contur dar adevărata ei dimensiune încă nu se vede. Da, aici în această noapte, alături de ceilalți oaspeți este și soțul meu.Și-a luat un costum nou, pe care nu i l-am văzut niciodată, îi vine foarte bine.Ochii lui albaștri sunt triști, are cearcăne, se simte oare vinovat față de mine, față de fiii noștri?Se plimbă de la unul la altul, stă câteva minute și apoi trece pe lângă mine fără să mă privească de parcă s-ar teme de mine.I-aș săruta ochii și i-aș cere să mă ierte. El pe mine?E ciudat, nu?Suferința mea s-a terminat, a lui abia începe.Cosmin, te-am facut să  mă trădezi, să mă minți.Îmi asum această vină.Te-am făcut să mă urăști din zi în zi mai mult. Și pentru asta sunt vinovată.Te-am făcut din zi în zi, prin atitudinea mea fals inocentă și lipsită de orice urmă de acuzație la adresa ta, să devii dependent de amanta ta și să ma urăști și mai mult.Dar cea mai mare vină a mea este că am pătruns atât de subtil în mintea ta, în subconștientul tău încât te-am făcut, iubitul și dragul meu Cosmin, să-mi dorești moartea. Întâlnirile tale clandestine au început să ți se pară searbăde.Te săturaseși să te ascunzi.Era atât de simplu să o aduci pe ea în locul meu…Dar cum? Eram soția perfectă. Toată lumea vedea asta.Cum puteai explica divorțul copiilor, tatălui tău, rudelor, prietenilor, care vedeau în mine o victimă inocentă care refuza să vadă adevărul și care la un eventual divorț, ar fi fost favorizată de lege.Cercul se strângea în jurul tău iar eu, inocenta, compătimita de toți, naiva, înșelata, trădata, mama și soția uimitoare, strângeam acest cerc în jurul tău.De unde crezi că ți-a venit ideea salvatoare, care să ne elibereze pe toți din acest cerc aprins din care nu mai puteam ieși?Crezi că e ideea ta. Foarte bine.Și așa vei crede de acum încolo cât timp vei mai trăi dar în libertate, nu vei mai trăi niciodată, dragul meu Cosmin, chiar dacă  nimeni nu-ți va putea dovedi vinovăția.Libertatea ta s-a încheiat odată cu moartea mea.Te poți recăsători, nu vei mai da niciodată scuze, explicații nimănui.Nu vei mai putea minți, nu va mai fi nevoie să minți.Pentru fiii tăi, tu știi că eu am avut grijă să nu-ți pătez imaginea.Tu ești, ai fost și vei rămâne cel mai bun tată, soț, om de afaceri, prieten, ruda care te ajuta oricând aveai nevoie și nu-ți cerea înapoi nici o datorie oricât de veche.Poți fi în sfârșit fericit.Cum nu ai fost cu mine.Nu ai fost?Dar luna noastră de miere în cabana aceea săracă, din munți , fără apă curentă și canalizare?Ce a fost acolo?Dacă ce am trăit acolo nu a fost fericire, atunci, Cosmin, nu există fericire pe lume și eu trăind nu am demonstrat nimic, nimănui, decât mie însămi că am fost egoistă și ipocrită.Ai transformat-o într-o vilă de 4 stele, prea mare pentru noi 4 pe care apoi ai spus că vrei sa o închiriezi și să construiești alta…Cu fiecare casă construită, pentru noi, pentru alții, se micșora și iubirea noastră până când nu a mai rămas nimic din ea.Te las să fii liber și fericit.Eu am ales asta.Dar nu vei fi.Poți să te debarasezi de Mina.Ea știe mai multe decât crezi deși nu i–am spus niciodată nimic și mai ales într-o bună zi, dacă i-aș cere-o, ar putea vorbi.Ea mă aude și mă înțelege.O poți scoate și pe Veronica din viața ta.O biată femeie nefericită…Ce rău ți-ar putea face?Dacă eu aș dori, ea ți-ar putea face.Dar poate , Cosmin, mărturia lor te-ar elibera, te-ar face în sfârșit, liber.Dar de ce mi-aș dori eu să fii tu liber?!Claustrarea ta e mult mai rea decât aceea dintr-un penitenciar.Tu, singurul vinovat de moartea mea…

Trimiteți un comentariu