02 februarie, 2013

Odă frumuseţilor apuse


Odă frumuseţilor apuse
în care nu am apucat să dizolv esenţa nemuririi,
 care nu au colindat lumea pe la concursuri de miss
 nu au militat pentru cauze umanitare,
frumuseţi strivite dimineaţa de geamul murdar al tramvaiului 40
trecând prin visele singuraticilor  cu încetineala
cu care treci dintr-o galaxie
în altă galaxie
dintr-o emoţie de toamnă
într-o emoţie de tinichea,
frumuseţi risipite în pahare de alcool metilic
şi apoi împroşcând inestetic cauciucurile unui bmw rătăcit în banlieue
frumuseţi depozitate la morga unui spital
 cu plăcuţe de înmatriculare indescifrabile
aşteptând să fie recunoscute şi reabilitate măcar pe ultimul drum,
frumuseţi neîncoronate
neaplaudate
nerecompensate cu contracte pe tărâmuri exotice
şi promisiunile unei tinereţi eterne,
frumuseţi zăcând în sertare ca un flacon
în care parfumurile au îngheţat
e inutil să le asortezi cu o rochie de seară
cu care o frumuseţe a cucerit cândva lumea,
tu, frumuseţe suferind de cancerul minţii,
 tu, frumuseţe vicleană şi nerecunoscătoare
târâtă prin toate procesele ca prin nişte abatoare
 unde laşi mereu amanet câte ceva din tine
oh, ce n-aş da frumuseţe de duzină
să-ţi fiu acordorul care-ţi strecoară otravă în vocea
cu care provoci dezastre ecologice
oh, frumuseţe de cartier,
ce n-aş da să-ţi fiu muezinul ce te ademeneşte în amurg
în rugăciuni pe lăturalnice poteci ,
oh, frumuseţe de judeţ,
ce n-aş da să-ţi fiu împiegatul ce vesteşte sosirea
unui tren pe peronul din inima mea ,
frumuseţe revendicată şi apoi lăsată în paragină de noii şi orgolioşii stăpâni
în căutarea altei frumuseţi abandonate pe peronul unei gări …
frumuseţi care n-aţi ştiut că sunteţi muritoare
 când vi se aşeza pe părul vopsit cu l’oreal nr 6, diadema nemuririi
frumuseţi care v-aţi lăsat clonate pe sticlă sub aplauze curgând
prin conducta spartă a realităţii,
odată cu moartea ultimului instalator ce v-ar fi putut salva de înec în uitare,
ce jurat vă mai ştie  adevărata măsură a sutienului şi
adevărata rotunjime a buzelor pline de botox,
ce pictor se mai poate mira dorind să le imortalizeze,
frumuseţi târâte în arenă la jocurile foamei de un public flămând şi însetat
frumuseţi atârnând de ziduri ca un grafitti obscen anonim ,
când hingherii-restauratori rataţi  descuamează zidul până la sânge
sperând  să elibereze frumuseţea irosită în fiecare noapte
la mese de joc improvizate sub poduri în ruină,
frumuseţi blamate şi niciodată salvate de
prezidenţialele şi decadentele decrete  
pe hîrtie cerată împodobind pereţii unui muzeu ruinat
II.
Dacă n-aş fi crescut în grădina Mona Lisei
şi n-aş fi primit lecţii de pictură de la Da Vinci
n-aş fi ştiut niciodată ce este adevărata frumuseţe,
m-aş fi hrănit cu frumuseţe sintetică de două ori pe zi
şi aş fi trecut nepăsător pe lângă frumuseţile boticelliene
ori pe lângă cele rafaeliene căutând mereu femeia
de dincolo şi de dincoace de canoane
femeia strălucind la mijloc de rău şi bine
imposibil de captat într-o culoare, sunet sau formă
e doar ideea de frumuseţe ce-o însoţeşte ispitor
 printre canoanele mereu schimbătoare, frumuseţe
scoasă mereu la lecţia esteticii şi pusă să scrie
de 365 de ori pe an  La beauté, c est moi,
frumuseţea este refuzul de a spune nu până la capătul serii
şi oboseala de spune da în cuvinte,
frumuseţea e umbra ce cade pe chipul madonelor lui Fra Angelico
şi, la sage Helois,, şi la roine Blanche comme un lis,
frumuseţea e cheia cu care deschid seara grădina cu les fleurs de mal
şi mă ascund a l’ombre de jeunnes filles en fleur,
frumuseţea e doza de otravă cu care mă imunizez zi de zi
împotriva ne-frumuseţii ce pândeşte în spatele
fiecărei parole sparte…

Trimiteți un comentariu