30 iulie, 2013

Poveste despre greieri

Când am conştientizat prima dată că există greieri, mai mult decât fluturi, păsări, stele?...Nu ştiu.Nu aud fluturii, trebuie să fie lumină să-i văd, să mă bucur de zborul lor efemer, de cromatica lor mai mult decât de o pânză într-un muzeu.Şi păsările se cer privite şi uneori , ascultate cu toate concertele lor diurme şi nocturne.Dar greierii!?Îi aud, fără să simt că urechea mea face un efort special spre a-i asculta.Mă transpun într-un alt timp, o altă dimensiune, cu alţi oameni alături.Zidurile închisorilor din blocuri au dispărut.Televizorul, computerul, telefonul îşi pierd supremaţia.Mă desprind uşor de pe canapea şi trec prin pereţi, fără să ating perdeaua, fără să sparg geamurile, fără să tulbur pe nimeni.Sunt doar eu şi greierii undeva la început de lume, cu alte pericole pândindu-mă dincolo de întuneric, dar mai previzibile şi mai uşor de stăpânit decât tainele întunericului oraşului.Ascult greierii ca un cântec de leagăn şi adorm atât de uşor, de parcă în glasurile lor se ascund cele mai puternice doze de somnifer.Şi totuşi îi aud şi prin somn cântând şi mă simt apărata.Continui să dorm şi aş vrea ca mâine dimineaţă să mă trezesc în iarbă înconjurată de aceşti bodyguarzi ai ierbii indestructibili şi invincibili.