25 iulie, 2013

VICENŢIA VARA ALTER-EGO CU FLORI GALBENE

Poezia, „vinul acesta ce inundă viaţa…”
E greu de ghicit că în spatele acestui nume rar, el însuşi metaforă şi poem, se ascunde un critic literar, o prozatoare şi o eseistă de excepţie, cunoscută sub numele de Mariana Ionescu. Şi totuşi, acesta este adevăratul nume al poetei care nu se mulţumeşte cu o singură identitate ci iată, visează la un alt alter-ego: un alter-ego cu flori galbene- după cum ne avertizează discret titlul acestui volum apărut la Editura Rawex, Bucureşti, 2012. Cele 62 de poeme , citite în ordinea în care au fost selectate de autoare, îi induc cititorului imaginea unui univers al purităţii şi transparenţei necontaminat de expresii colocviale sau susceptibile de a fi influenţate de uzul cotidian al banalului şi vulgarului. Poeta se refugiază şi ne face onoarea  de a ne crede apţi să devenim spectatori ai unui univers ale cărui principale coordonate sunt visul, îngerii ,jocul, apa vie, apa moartă,regina, lebăda,păsările, vamă , soartă, clopoţeii, etc. Şi totuşi, în spirit postmodernist, poeta se întoarce într-un omagiu deopotrivă temerar si orgolios la Oda in metru antic a  la Eminescu şi culege parcă în joacă o sintagmă pe care o transformă într-un poem original şi fără să-i datoreze ceva marelui maestru, ca în poemul Pururi tânără: „Pururi tânără, înveşmântată/ În cuvintele de viaţă îmblânzite,/Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată,/ Dincolo de visul rupt  din carnea mea visată/Deopotrivă ca sfânt trup şi hrană sieşi…”
După cum remarca criticul Florentin Popescu,  versurile dau „impresia înşelătoare a unui jurnal liric”pe când ,de fapt, cititorul atent ghiceşte în spatele acestor miniaturi de o cromatică discretă fiorul metafizic ce străbate fiecare poem , uneori camuflat în motivul foarte frecvent   sora geamănă, (Pururi tânără, O mie de lebede), în plânsul bocitoarei tandre, fără glas (poemul În crângul auriu) poem în care atmosfera bucolică nu e decât înşelătoare, poeta descifrând dincolo de dimineaţă semne ale toamnei, ale trecerii, regretul căutării prea târziu şi inutil al unui timp (ne)trăit.
Daca ar fi să o situez pe autoare într-o descendenţă, mi-aş permite să o aşez în nobila continuitate  a lui Lucian Blaga, poeta utilizând un imaginar asemănător: frunze, somn, ruguri, cerbi, (In somn cresc frunze) poem pe care il gasesc de o concizie extraordinară dar de o mare profunzime, asemănător cu poemul  Gorunul .”În somn cresc frunze pe trupul tău,/şi râuri de lapte îţi invadează visele/În vis cresc flori în ochii tăi,/şi fluviul sângelui trece în meleaguri neumblate.”Asocierea unor sentimente opuse, de la tragismul sentimentului morţii la bucuria de a trăi , departe de a şoca, creează un sentiment plăcut al gamei intense de trăiri pe care le încearcă poeta care şi-a păstrat cu grijă în suflet, sub masca maturităţii fertile, ingenuitatea şi bucuria de a trăi:”Ce trufanda dimineaţa aceasta- /o înghiţi fără grabă, dumicată/în mici bucăţi divers colorate/vrând să-i simţi cât mai bine/gustul de prune verzi/cu sâmburele amărui/ca o tainică izbăvire”.Dar, să nu ne amăgim: bucuria de a trăi este  contrabalansată  de acel „sâmbure amărui” care se ascunde în fiecare dimineaţă aparent fericită şi din care ţâşnesc ramuri în tot volumul, insinuându-se perfid în somnul nedătător de linişte şi uitare, somnul pasărei măiastre dormind în trup de femeie (poemul Fantezie:dansul orelor)
Chiar dacă ,aparent, simbolurile păsării, al florilor, al îngerului, al orologiului, al ispitei,  apar în numeroase poeme, imaginile sunt de fiecare dată proaspete, fremătând de idei şi sentimente păstrate intacte în poeme ca în recipiente secrete, din ce în ce mai necesare cititorului de poezie al veacului XXI, agresat de imagini violente şi adeseori, vulgare. Poeta se înverşunează să transfigureze cu pertinenţa argheziană a imaginii  transformând  textele în mici bijuterii cu performanta incantaţiei aducătoare de linişte şi împlinire: „Dar eu vă spun vouă, prieteni dragi - / mai bine beţi vinul acesta care / e sângele meu înspumat,/ beţi vinul acesta ce inundă viaţa/rostogolită între noi, / grăbiţi-vă, trageţi mai iute sorţii şi / beţi vinul sângelui fierbinte când / se limpezeşte în marginea nopţii.”(Beţi vinul acesta…)Adeseori, poeta apelează la motive religioase transpuse în cromatica propriei sensibilităţi în care sângele, visul, anotimpul, mirele, iarba, plânsul, îngerul, etc realizează un univers infuzat de sacralitate, conservat cu o inteligenţă poetică originală. Iată de exemplu câteva imagini ale îngerului, asociate unor stări de spirit complexe: „îngerul lumii”, „înger risipitor”, „frumosul înger”, „îngerul-adica  un copil de argint”, „îngerii veciei”, „lacrimile îngerului”,  „îngerul cel de toate zilele”, „îngerul de zestre”, „îngerii anilor”, paharul îngerului”, „îngerul, ca un sufleor cu experienţă”.
În poemul care dă titlul volumului, poeta se detaşează de acest alter-ego, de natură celestă pentru „a spori a lumii taină”, Vicenţia, căreia i se adresează , adresare ce ascunde de fapt un autoportret, precum marii pictori, în compoziţiile lor ascundeau discret într-un colţ al tabloului, propriul chip împrumutat unuia din personajele tabloului: „Vicenţia îşi tricotează închipuirea/ lumii înconjurătoare/ cu vietăţi blajine cutreierând grădini,-/ precum oglinzile ascultătoare/ voioasa lume o închipuie şi ea/ pe sora mea geamănă/ purtând în braţe/ cei mai frumoşi şi tainici trandafiri;/ ceasornicul îi dăruieşte clipe curgătoare/ silabisindu-i numele neîncetat :/ Vicenţia care leagă bobul de nisip/ de bobul de stea,/ Vicenţia care simte cum florile/ de crin îi cresc în carne/ şi ea le numără cu greu,/ doar cât mai poate îndura/ superba naştere a crinilor/ în carnea sa/ bolborosind rostirea primăverii./ Eu o zăresc în scânteierea clipei/ pe Vicenţia, şi toate cuvintele mele de diamante/ se călugăresc”. (Alter-ego cu flori galbene)
Unele imagini diafane  deşi ascund discret camuflată, prezenţa morţii, au ceva din puritatea universului Magdei Isanos: „Într-o dimineaţă m-am trezit cu trupul de argint,/ totul strălucea şi n-am mai zărit soarele,/ am strigat, dar nimeni nu a venit/ ca să-mi ajute să port prin iarba înaltă/ minunea ochilor şi oscioarele…/Apoi a început să cadă ninsoarea luminii/şi văzduhul clănţănea uşor,/mă chemau în grădină crinii,/ păsări albe îşi aprinseră în ceruri zborul lor,/ toate orologiile căzuseră, prin fântâna trupului meu,/în vraja încremenirii -/ se oprise o secundă de argint,/rătăcită în marginea firii.”(Revelaţie târzie) Aici, ca şi multe alte poeme, moartea nu sperie, ci are ceva suav, de icoană care deşi e uşor prăfuită de timp, e pictată în culorile unui maestru rafinat, trăitor zi de zi în prezenţa morţii care îi dezvăluie doar lui secretele prin care se poate apropia de oameni fără teamă:” Se apropie noaptea cea mai lungă/punând paşi de felină/sub o mie de văluri/şi-mi numără oasele/şi-mi numără zilele/pe când lumina tâmplelor mele/orbeşte lumea/(…)Pe nesimţite ,/se apropie cucuveaua numită/clopoţelul lui Dumnezeu/şi-mi ciuguleşte fără grabă/sufletul înfrigurat căzut/în prăpastia nopţii,/Îngerul tace, eu abia mai murmur: /Amin, amin…”(Clopoţelul lui Dumnezeu).Am citat din acest poem deoarece, pe lângă sugestia morţii, întâlnită şi în multe alte poeme, am găsit aici o disociere a celor două ipostaze, cea vremelnică, materială, şi cea eternă, spirituală, atât de frumos numită în versul „lumina tâmplelor mele orbeşte lumea”, proclamând victoria spiritului asupra materiei.

Poemul intitulat atât de inspirat „Cu plânsul în raniţă” ar putea fi considerat un fel de poem-ramă, o introducere a întregului univers poetic în perspectiva condiţiei umane şi a condiţiei poetice  în viziunea autoare: poeta este  asemenea soldatului tânăr care duce plânsul lumii în raniţă şi care astfel, salvează lumea prin sacrificiul său. Singurătatea, refugiul în vis, cu, sau fără speranţa însoţirii cu îngerul ocrotitor,  căutarea fără sorţi de izbândă a fericirii, insomniile fertile pe tărâm artistic, invocarea sorei gemene, sunt toate sacrificii pe care doar Poetul le poate trăi convertindu-le în Poezie, aşa cum demonstrează lectura acestui volum de versuri al poetei Vicentia Vara. Lectura şi relectura acestor poeme dezvăluie un univers poetic atât de bine structurat încât rămâi cu speranţa şi dorinţa  altor cărţi de poezie la fel de bine realizate .