INCREDIBILA ŞI TRISTA POVESTE A CANDIDEI GARSONIERE ŞI A NESĂBUITEI SALE PROPRIETARE

 

  INCREDIBILA ŞI TRISTA POVESTE A CANDIDEI GARSONIERE ŞI A NESĂBUITEI SALE PROPRIETARE

“Am stiut! Am ştiut-o, de când am văzut-o intrând pe uşă cu cheile zornăind fericite în mâna ei ca nişte bijuterii vechi aşteptând să renască in mâna unui bijutier de geniu! Am ştiut că între noi  se va naşte o poveste de iubire copleşitoare! Am iubit-o din prima clipă…Îi auzeam de departe motorul, ferestrele mele luminoase o urmăreau nerăbdătoare în timp ce găsea cu greu un loc de parcare pentru Rosinanta ei de la second hand, începeam să mă tulbur când ea intra în scara blocului, urca scările şi fiecare pas al ei pe trepte era ca o mângâiere pe cărămizile mele care incepeau sa vibreze ca si cum ar fi presimţit un cutremur.Emoţia mea creştea când se auzea  cheia in uşă ca si cum ar fi fost un preludiu al unei aventuri care incepuse din clipa în care eu , o garsonieră confort II de la periferie, devenisem proprietatea ei, iar Ea, stăpâna mea. Câtă voluptate simţeam când , obosită işi arunca geanta pe parchet şi apoi se spijinea de mine languroasă pentru a-şi azvârli nervoasa pantofii!Eram atât de copleşită de frumuseţea gesturilor ei incât nu băgam in seamă zgâraieturile pe care tocurile ei ascuţite mi le lăsau pe obraji. Nici ea nu observa când imi curgeau lacrimi şi nimeni nu venea niciodată să mi le şteargă. O auzem spunand:”Uf!Iar a uitat vecina de sus apa deschisa in baie….O sa-mi cada tot varul de pe pereţi!” Dar deşi nu făcea nimic pentru a-mi şterge lacrimile şi mucegaiul care mă acopereau din zi in zi incât arătam tot mai imbatranită şi neglijentă, atenţia ei mă măgulea.Uneori, noaptea târziu, vara mai ales, imi deschidea ferestrele, se rezema de mine cu grija ca să nu-si zdrelească unghiuţele de lemnul crăpat al pervazului şi rămânea mult timp privind strada. Vorbea la telefon, se preocupa de viitorul meu, voia să mă aducă într-o stare “acceptabila”, îi spunea EA cuiva necunoscut de la celalalt capat al firului.Vai, ce demodată sunt! Am rămas cu expresia asta, de pe vremea telefoanelor clasice, cu fir…acum, şi ele, ca şi mine, garsonierele confort II, sunt pe cale de dispariţie. Rămâneam fermecată de grija ei incat , atunci cand isi căuta prin dulapul săpat chiar in peretele mele lucrurile, aplecându-se adânc deasupra lui, incât ii sorbeam cu nesat parfumul de femeie tânără si singură, trăiam momente cumplite si ma abtineam cu greu să nu-mi plesnească de emotie ţevile de apa care ma traversau. Intr-o seară, insa, emotia care m-a cuprins cand Ea s-a aplecat ca de obicei să-şi caute desuurile in sertare,   a fost atat de puternica incat s-a intamplat ireparabilul. Dragostea mea tinuta in frau atata timp, iubirea mea secreta de care nu stiau nici scarile de pe hol, nici soneria, nici faianta din baie, nici firele de curent electric, a izbucnit: nemai suportand intensitatea sentimentelor mele, tevile  de apa calda s-au spart, apa a ţâsnit din peretii mei inundand brusc covorul , holul , prelingandu-se până pe scări, spre disperarea Stăpânei mele care nu ştia ce să facă mai întâi. Aş fi vrut să inteleagă in fine cât de serioase sunt sentimentele mele şi ce intenţii de viitor am, cât de mult aş fi vrut să mă transform într-un apartament cu doua camere central, pentru a-i aduce ei fericirea visată. Dar ea era furioasă, dădea telefoane in stanga si in dreapta incât mă temeam că in curand voi fi demolată şi dusă căramidă cu cărămidă la Groapa de gunoi sau furată noaptea şi revândută in piaţă pe un pret de nimic şi că din dragostea mea nu va mai rămâne nimic, nici macar un poem mâzgălit noaptea de un aurolac pe peretele exterior.

Spre mirarea mea, dupa ce un băiat amabil din vecini a oprit sursa lacrimilor mele, a doua zi au venit alti băieţi, care mi-au făcut operaţii estetice, mi-au întinerit tenul, mi-au cumparat toalete noi de parca urma să particip la nunta altor garsoniere, mi-au înlăturat cu graţie şi talent, cel putin zece ani de pe umeri incât mă simţeam sigură pe mine să mai impart încă zece ani de-acum încolo căsnicia sau, mă rog, logodna neoficială cu Stăpâna mea, imi redobândisem respectul de sine şi încrederea in viaţă şi in viitor.

Dupa ce am suportat cu stoicism zile intregi tropaiturile bocancilor meşterilor pe podeaua mea delicată, după ce am auzit atatea injurături şi cuvinte vulgare incat trebuia sa-mi astrup urechile spre a nu-mi pierde bunul-simt si educatia cu care ma invatase stapana mea, au plecat…In sfarsit..Abia asteptam sa aud tropaiturile pasilor ei micuti, sa recunosc motorul Rosinantei, sa -mi las obrajii proaspat machiati zgaraiati de tocurile pantofilor ei, sa se sprijine melancolic de mine, sa-mi deschida lasciv ferestrele ca si cum ar urma o scena de streaptease….

In sfarsit, am auzit cativa pasi, pasi usori de femeie, pasi grei ai unui barbat.Se apropie. Se aude o cheie in usa, alta decat cea cu care eram obisnuita.Usa se deschide si isi fac aparitia un barbat si o femeie, straini, necunoscuti care dupa ce imi lauda frumusetea, eleganta,prospetimea culorilor, se saruta si fara pic de jena, se arunca unul spre celalt intr-o lunga imbratisare, in timp ce din peretii mei  proaspat zugraviti incep sa se scurga incet dar sigur, rauri de lacrimi spre cei doi indragostiti…

Era ultima mea răzbunare împotriva celei care , fără să se justifice, fără să se simtă vinovată, fără să vină să-şi ia măcar rămas-bun, mă vânduse.