26 septembrie, 2013

Vreau să întâlnesc un prieten..


Motto: În memoria prieteniilor pierdute, de odinioară...
Vreau să întâlnesc un prieten, un vechi prieten căruia să-i spun ce mult a însemnat pentru mine, dar până să am timp să-i spun,  ne-am şi despărţit, fără să am şansa să-mi repar greşeala tăcerii.
Vreau să întâlnesc un prieten, pe care nu l-am  auzit, nu am putut să-l aud strigând după ajutor, concentrată cum eram doar asupra propriilor gânduri şi probleme.Strigătul lui a ajuns la mine prea târziu, când el deja...plecase.
Vreau să-mi întâlnesc un duşman, pe care l-am strigat, dar el nu m-a auzit  şi mult timp l-am urât şi am încercat să-i fac cel mai mare rău: să-l şterg din memorie.Dar nu am reuşit.Indiferenţa lui mi-a făcut bine, m-a călit pentru indiferenţa şi tăcerea celorlalţi din jurul meu.
Vreau să întâlnesc un prieten pe care l-am invidiat în ascuns şi l-am lăudat plină de ipocrizie, pe faţă, imaginându-mi că el nu înţelege. Dar am aflat că de fapt, el ştia adevărul şi tăcea din laşitate sau  comoditate. Lecţia lui m-a învăţat diferenţa dintre o prietenie de faţadă, o rivalitate înăbuşită, o prietenie adevărată şi o duşmănie declarată bărbăteşte, fără ocolişuiri. Dar din teama de a nu răni prin cuvinte dure, am preferat să tac, ascunzând adevărul. Aş vrea să-l întâlnesc să-i spun că am aflat între timp că un adevăr dur rostit franc doare mai puţin decât o minciună învelită în staniol şi legată cu fundiţă roz-dar cine a stat să numere câte asemenea cadouri parfumate am dat şi am primit în viaţă?Vreau să întâlnesc un prieten care să poată primi tot ce am să-i ofer, fără să-mi reproşeze că e prea mult sau prea puţin, prea târziu sau prea devreme...Care să ghicească ceea ce-mi lipseşte şi să nu-şi negocieze sentimentele, care să mă audă fără să-l strig şi să răspundă azi la întrebările pe care i le voi pune mâine...
Vreau să întâlnesc sau să vină la întâlnirea cu mine un sentiment pierdut dar a cărui reminiscenţă îmi creează insomnii uneori:un dor răvăşitor de CINEVA, o durere până la lacrimi  de dorinţa puternică ce-mi tulbură fragilul echilbru şi aş vrea atunci să-i scriu un mail, să-i dau un telefon sau pur si simplu să alerg la uşa lui şi să mă port ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, nu au trecut decât 25 de ani, o putem lua de la capăt...


Dar stiu ca totul este doar un alt vis desuet si imposibil...