08 octombrie, 2013

Oameni si (cu) Funcţii

Ce a fost mai intai: OMUL sau functia?
Pe lângă om poţi să treci fără să saluţi, pe om îl doare dar te iartă.Pe lângă funcţie nu poţi comite această imprudenţă căci ar avea urmări asupra statutului tău profesional.
Omul zâmbeşte, urăşte, vorbeşte, bârfeşte, uită, iartă...
Funcţia....ei bine, funcţia nu e funcţie dacă se pretează la bârfe cu cine nu trebuie, adică cu omul fără funcţie.Când o face, simţi diferenţa...de ton, de privire, de condescendenţă.Da, ţi s-a făcut o mare favoare, Funcţia a catadicsit să coboare din ceruri nalte şi să se prefacă interesată de problema ta şi să încerce să  ţi-o rezolve.Dacă te-ai adresat direct Funcţiei spre a ţi se rezolva problema, ei bine, ai comis o eroare. Există , sub Funcţie alţii cu funcţii mai mici sau dacă ai puţin noroc, poţi întâlni chiar omuleţi  (odată au fost şi ei oameni ca tine, ca mine, dar cine îi mai ţine minte?)care să încerce să te ajuţi să rezolvi problema.Funcţia nu se ocupă de asemenea fleacuri ca problemele tale, care de altfel sunt tot profesionale şi ar trebui de drept şi de fapt să fie în responsabilitate persoanei cu Funcţie.Dar el, (ea),  (Ce bine că este...)are o altă responsabilitate, mult mai înaltă şi mult mai curândă, voba poetului decât să-ţi răspundă ţie.Te va expedia grăbit către altcineva sub pretextul că "Numai de asta nu aveam eu timp să mă ocup...."şi va continua să rămână cu capul în computer încât te întrebi dacă chiar ţi-a adresat cele câteva vorbe amabile.Vaaaaai!Cum de ai fost atât de imprudent măi, omule simplu şi naiv să crezi că o funcţie are nobila sarcină de a-ţi rezolva ţie problemele?!Dar cine eşti tu măi Ţâcă!? Cine te-a trimis prin instituţia noastră să o  spurci cu problemele tale?Ia vezi că acuş te spun ...unei alte funcţii de-i zice aman ...omule când îi scăpa din mâinile Funcţiei!O iei la sănătoasa spre biroul tău, spăşit şi umilit întomind un plan de rezolvare, cum să nu-i mai ieşi Funcţiei în cale, cum să previi alte asemenea scene pline de dulcegării, cum să ştii care şi-e locul în lumea asta plină de Funcţii ca de nişte telefoane de ultimă generaţie şi să înveţi odată pentru totdeauna unde şi care ţi-e locul în această instituţie, în această lume....Undeva, în banca din spate, îngropată sub un morman de cărţi, de ziare, de articole din care omul nu se vede.Se văd doar cei cu funcţii.Priveşte-i, ce senini sunt şi cum afişează un zâmbet condescendent şi o privire zeiască, ca şi cum în stiloul cu care semnează în fiecare zi documente importante, s-ar afla puterea de a decide soarta umanităţiii.Priveşte pe bulevard, în mass -media:vezi cum trec funcţiile?Nu se opresc de loc, pe lângă oameni, ca şi cum ar fi din specii diferite!Aşază-te deoparte...pentru că, vorba altui poet,"Vreme trece, vreme vine, ce e val, ca valul trece..." 
Trimiteți un comentariu