16 noiembrie, 2013

LECTIA COPACILOR

Unor copaci nu le place iarna..Se întreabă dacă vor mai prinde primăvara care să le  bucure coaja cu omizi fragede și să le aducă în jur râsete de copii și priviri de îndrăgostiți.Se apleacă sub vântul iernii care nu vrea să plece și lasă tribut crengi și ramuri fragede care n-au apucat să se călească spre a putea înfrunta vitregia iernii. Uneori sunt nevoiți să tacă , să nu spună nimic despre cei care își scrijelează numele pe scoarța lor, nici despre cei care, înghețați sau doar lacomi, le frang crengile și le duc departe, să încălzească o inimă rece sau un zâmbet de copil înghețat.
Copacii supraviețuitori spun poveștile iernii păsărilor care și-au amintit de ei și au revenit înapoi între ramurile lor generoase.Unii copaci își pun crengi de doliu pentru păsările care nu se mai întorc, zdrobite de valurile mării sau pentru locurile goale unde cândva au fost alți copaci care nu au putut rezista asaltului iernii sau asaltului oamenilor.Fiecare copac știe că într-o zi îi va veni rândul să plece și el, și visează la ce ar putea deveni:
o etajeră blândă pe care să se răsfețe o frezie parfumată amintindu-le de florile de pe ramurile lor cândva înflorite;
o bancă într-un parc pe care să se aseze doi bătrîni depănând amintiri;
o pagină albă pe care o mână de bărbat să scrie poeme de dragoste...

un pod puternic in fragilitatea lui unind doua taramuri despartite de ani lumina de ura si tristete....

Toamna îi găsește pregătiți să  întâmpine iarna demni, conștienți de frumusețea și bogăția lor efemere...

Cine are timp să asculte lecția copacilor?
Trimiteți un comentariu