Unor copaci nu le place iarna..Se întreabă dacă vor mai
prinde primăvara care să le bucure coaja cu omizi fragede și să le aducă în jur râsete de
copii și priviri de îndrăgostiți.Se apleacă sub vântul iernii care
nu vrea să plece și lasă tribut crengi și ramuri fragede care n-au apucat
să se călească spre a putea înfrunta vitregia iernii. Uneori sunt nevoiți să tacă , să nu spună nimic
despre cei care își scrijelează numele pe scoarța lor, nici despre cei care, înghețați sau doar lacomi, le frang crengile și le duc departe, să încălzească o inimă rece sau un
zâmbet de copil înghețat.
Copacii supraviețuitori spun poveștile iernii păsărilor care și-au amintit de ei și au revenit înapoi între ramurile
lor generoase.Unii copaci își pun crengi de doliu pentru păsările care nu se mai
întorc, zdrobite de valurile mării sau pentru
locurile goale unde cândva au fost alți copaci care nu au putut rezista asaltului iernii sau
asaltului oamenilor.Fiecare copac știe că într-o zi îi va veni rândul să plece și el, și visează la ce ar putea deveni:
o etajeră blândă pe care să se răsfețe o frezie parfumată amintindu-le
de florile de pe ramurile lor cândva înflorite;
o bancă într-un parc pe care să se aseze doi bătrîni
depănând amintiri;
o pagină albă pe care o mână de bărbat să scrie poeme de dragoste...
un pod puternic in fragilitatea lui unind doua taramuri
despartite de ani lumina de ura si tristete....
Toamna
îi găsește pregătiți să
întâmpine iarna demni, conștienți de frumusețea și bogăția lor efemere...
Cine
are timp să asculte lecția copacilor?
