23 ianuarie, 2014

Rostul zâmbetului, al lecturii şi al plânsului

Se întâmplă uneori să ne lăsăm furaţi de dulceaţa unei dimineţi promiţătoare, ameţiţi de o după-amiază obositor de plăcută, incredibil de apetisantă care-ţi tot cere s-o repeţi şi s-o trăieşti în sute de variante, se-ntâmplă şi seri  armonioase când te desprinzi de lume şi  pluteşti în lumi imaginare refuzând micile sau marile griji ale vieţii tale, ignorând sau amânând pe altă dată scrisul, calculatul ratelor şi al dobânzilor, numărul de prieteni sau de duşmani...Se întâmplă sau mai bine-zis, se întâmplau! Cum aş fi putut rămâne indiferentă la acea după-amiază de luni despre care cineva prevăzuse că va fi cea mai tristă zi a anului?!Şi a fost!
Multă vreme, noi, cei aparent neutri, neimplicaţi,( dar cine poate rămâne indiferent când se întâmplă în jurul tău asemenea tragedii?) nu vom mai putea fi noi înşine.Poate timpul va estompa durerea că nu am putut face nimic.Dar de uitat nu vom uita niciodată.A uita înseamnă a fi solidar cu indiferenţa, cu reaua-intenţie, cu indisciplina de serviciu, cu neprofesionalismul.Moartea unor oameni nevinovaţi, faptul că cineva ar fi putut interveni la timp, i-ar fi putut salva,  nu se poate şterge din istoria unei ţări, a nici unei comunităţi.Nu merg atât de departe încât să afirm că fiecare din noi este responsabil dar prin asemenea acte de indiferenţă nu suferă doar un om, o familie, o ţară ci ideea de OM mi se pare că este în primejdie.Am urmărit diferite emisiuni, altele m-au revoltat atât de mult încât am refuzat să le văd până la capat şi modul în care unii se tot scuză sau încearcă să arunce pisica în curtea vecinului, mi se pare dezgustător.Aud prima dată că se pleca cu cele mai proaste aparate de zbor, că medicii făceau voluntariat, că nu exista o celulă de criză, aud şi nu pot să cred că e posibil.Şirul lucrurilor în neregulă, lista indiferenţei şi a nepăsării este infinită.Totul este cumplit de dureros.Las deoparte râsul, lectura, nu am şi ar trebui toţi să credem  că multă vreme de-acum încolo, nu avem dreptul la relaxare, la micile plăceri, câtă vreme am tolerat ca în jurul nostru să existe oameni însărcinaţi să respecte legile statutului dar şi legile omeniei (de care se pare doar sătenii din zonă au dat dovadă), şi care nu le respectă.
Aura Ion, Adrian Iovan, nume care vor intra în cartea neamului şi a omeniei , nume ale unor inocenţi, ale unor eroi! 
Vremea râsului şi a cititului e acum departe, va trece şi vremea plânsului şi va veni vremea adevărului şi a dreptăţii.Cei vinovaţi vor plăti iar cei care au stat nepăsători sau neutri poate vor înţelege că a te implica e cel mai bun mod de a face ordine şi a aduce alinare .