12 februarie, 2014

CĂDEREA SPRE HESPERUS SAU LIMITELE NEMURIRII

Motto” Da, in fapt, ma servesc de naratiune ca de un instrument mult mai direct, pentru a denunta complexitatea sistemelor cognitive.”(Ioan Petru Culianu)

Plecat din România cu o diplomă de simplu absolvent al sectiei de italiană a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucuresti, posedând în momentul plecării sale şase limbi străine, el a reuşit, graţie înzestrării sale de excepţie, dar şi unei ambiţii privite de multe ori de cei din jur drept arivism, tânărul Ioan Petru Culianu, care trăia mereu sub imperiul spaimei că nu mai are timp,de aceea a reuşit să ardă etapele şi să devină foarte repede specialist în gnosticism, creştinism timpuriu, istoria şi cultura Renaşterii, fiind autorul unor cărţi de mare răsunet, scrise în franceză, engleză sau italiană şi cu ediţii în toate limbile de circulaţie ale lumii.Noutatea demersurilor sale științifice se precizează tot mai clar când ies la iveală noi valorificări ale ideilor sale şi se constată curajul său de a inova acolo unde se părea că știința a stabilit deja repere fixe in receptarea fenomenelor istorice şi religioase.Astfel, în domeniul istoriei religiilor, Ion Petru Culianu a resimțit necesitatea unor precizari de fond pentru reasezarea palierelor ample ale acestei discipline, a prioritatilor sale epistemologice in raport cu paradigmele clasice ale metodelor istorico-comparative, fenomenologice, structuraliste, antropologice etc. Nu numai atat, dar și istoria insasi este inteleasa ca un subtil set de constructii mentale, suport al formarii oricarei culturi, un scenariu unde se desfasoara conexiuni infinite intre mintea umana si orice tip de noutate, in sfarsit, o istorie eliberata de hermeneutica "obiectiva" hegeliana .El critică viziunea evolutionistă a interpretarii istoriei articulându-se pe functionalitatea binomului: sistem-istorie.


Pe lângă numeroasele sale opere de istoric al religiilor și din domeniul psihanalizei, al gnosticismului și al magiei, ca și maestrul său Mircea Eliade, IP Culianu a scris și opere de ficțiune: Pergamentul diafan,Bucureşti, Nemira,1994, Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, Bucureşti, Nemira, 1996; Iaşi, Polirom, 2002,Hesperus (roman), Bucureşti, Univers, 1992; Bucureşti, Nemira, 1998; Iaşi, Polirom, 2004, Arta fugii, Iaşi, Polirom, 2002, Jocul de smarald (în colaborare cu H.S. Wiesner) (roman), Iaşi, Polirom, 2005.Literatura sa poartă amprenta preocupărilor sale de psihanaliză și pasiunii sale pentru știință pe care regreta că elev fiind, când în sufletul său își disputau înâietatea cele două discipline literatura și fizica, el a ales literatura, lucru pe care l-a regretat ulterior.(1)


Această permanentă nostalgie față de viziunea științifică asupra realității l-a marcat însă pe Culianu care creează în romanul Hesperus o societate hiper-tehnicizată în care trăiește un om golit de esența sa umană, anume de capacitatea de valorizare a obiectelor și semenilor care îl înconjoarăî, dorința de clasificare și interpretare a faptelor pe care le săvârșește.Dacă în societățile actuale omului îi era proprie valorizarea în scopiul atingeri virtuții, omul ideal creat de Culianu Culianu trăiește liber, vidat de emoții și vise, fără griji, durere, tristeţe sau teamă de moarte – toate acestea fiindu-i extirpate din suflet pentru a fi evitate conflictele interioare. Este un om aflat la adăpostul a tot ceea ce îmseamnă moarte, boală, suferinţă morală, foame, durerile facerii, un om nemuritor dar care însă nu poate avea acces la Eternitate.„Autorul afirmă în interviul citat că” orice bariera intre stiinta si mit sfarseste prin a fi distrusa. Este inevitabil ca un proces narativ in cautarea unui sens sa ajunga la mit. Stiinta hard cade in mit de fiecare data cand creeaza un model cosmologic. In acest sens, nu este nici o diferenta intre mitul preistoric al unei religii "primitive" si mitul construit de un savant ca Einstein sau Hawking.” (2)Deși romanul lui Culianu poate fi considerat o ficțiune științifică, după cum observa și Mircea Eliade, confirmând astfel apropierea mitului de știință, personajele romanului au o ”structură mitologică”(3) .Marele istoric al religiilor, admirat de Ioan Petru Culianu , devenit colaborator și asistent al acestuia la Chicago, se întreba daca ”intima cunoaștere a credințelor, ideilor și tehnicilor religioase a pregătit sau provocat tema centrală din Hesperus.” (4)Am considerat că următoarea afirmație a lui Ioan Petru Culianu confirmă această presupunere:” Pentru a studia sisteme de idei este necesar sa conturezi liniile de demarcatie intre vizibil si invizibil, intre intern si extern, astfel, si numai astfel, s-ar putea ajunge la o intelegere a mecanismelor mintii umane.(...)Da, in fapt, ma servesc de naratiune ca de un instrument mult mai direct, pentru a denunta complexitatea sistemelor cognitive.”(5)


În eseul meu voi porni de la ideile lui Culianu exprimate în interviul rămas multă vreme în sertar(6) referitoare la Istorie văzută ca ”un proces de o infinita complexitate, in care obiecte invizibile concura in a forma un intreg, un intreg total imponderabil. Aceste obiecte invizibile sunt mintile umane, adevarate ecrane tridimensionale asupra carora perceptiile determina reprezentari ale lumii cauzale. Pentru a studia sisteme de idei este necesar sa conturezi liniile de demarcatie intre vizibil si invizibil, intre intern si extern, astfel, si numai astfel, s-ar putea ajunge la o intelegere a mecanismelor mintii umane.”


Problema nemuririi reprezintă o provocare pentru marile religii ale lumii și o sursă de inspirație pentru scriitori din toate epocile, stilurile,vârstele, culturile, de la miturile antice, islamice, egiptene, celtice, la cele traco-dace precum și la mitologia românească ce a stat la baza unei creații de o mare profunzime și complexitate, basmul ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”.Acest mit, se știe, a generat foarte multe opere culte în literatura noastră, dar voi încerca să stabilesc un paralelism între viziunea eternității plecând de la basmul românesc și romanul Căderea spre zenit (7)al scriitorului Ilie Constantin și romanul Hesperus al lui Ioan Petru Culianu, un roman care împletește viziunea mitologică cu ficțiunea științifică.Autorul mărturisea că se simte atras în mod deosebit de science fiction deoarece il considera unicul mod de a face metafizică în lumea de astăzi..Un element comun pe care l-am găsit în cele trei cărți este fascinația călătoriilor spre alte lumi spațio-temporale.”Eternitatea reprezintă nesfârşirea timpului independent faţă de orice contingenţă limitativă, adică afirmarea existenţei prin negarea timpului” (8)Pare un nonsens să vorbești despre ”limitele libertății” libertatea fiind gândită doar în relație cu conceptul de limită, și totuși libertatea așa cum apare ea în cele trei opere își dovedește aceste limite asociate cu nemurirea.Și totuși, civilizaţia hesperiană a libertăţii „fără efort” ce a fost instaurată pe pământ de către un grup de savanţi în urma exploziei nucleare, trăieşte într-un uriașă cupă transparentă în interiorul căruia nu există boli, bătrâneţe, moarte şi griji, acestea fiind eliminate.Pare ciudat cum o viziune asupra viitorului imaginat peste 6000 de ani are atâtea elemenete comune cu imaginea ținutului tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Oamenilor care alcătuiesc această civilizaţie le este dată o viaţă aproape veşnică,prin regenerarea celulară anuală, moartea lor survenind doar la cerere. Libertatea „fără efort” este, de fapt, o libertate „închisă”, o pseudolibertate, locuitorilor planetei fiindu-le interzisă părăsirea cupei transparente, care reprezintă o limită tangibilă a libertăţii lor.În basmul românesc situația este asemănătoare:


”Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot așa de tânăr, ca și când venise. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul.Se desfăta în palaturile cele auriteștrăia în pace și în liniște cu soția și cu cumnatele saleșse bucura de frumusețea florilor și de dulceața și curățenia aerului, ca un fericit.Ieșea adesea la vânătoare”.(9)


Ca și locuitorilor din Heperus, lui Făt-Frumos îi este interzis să părăsescă acest ținut al tinereții eterne deoarece încălcând interdicția, care este dealtfel unul din motivele principale în orice basm, determinând desfășurarea acțiunii, personajul se întoarce în timp și spațiu la condiția de muritor, pierzând vermelnica și incompleta condiție de nemuritor.În Hesperus, ”Valea Plângerii”este reprezentată de lumea a treia, planeta distrusă de războiul nuclear,cea care a imaginat și gândit proiectul Hesperus, care inițial prevăzuse trimiterea unei expediții spațiale pe planeta Venus,transformarea ei în teritoriu locuibil și ulterioara colonizare a planetei.Ca și pe fiul de împărat plecat în cătarea ținutului vieții etrene, pe care îl găsise, și unii locuitori de pe Hesperus, ”bătrâni” cu o vârstă milenară, care nu au putut fi transformați cu totul, posedând atribute umane, simt necesitatea de explora teritoriile interzise și efectuează scurte călătorii în afara spațiului sufocant al planetei –gazdă. Sentimentul de falsă libertate oferit locuitorilor lui Hesperus de către savanții ce joacă rolul lui Dumnezeu nu îi satisface pe toți locuitorii planetei.Savanții au uitat de adevăratul Creator al omenirii și făpturile create de ei nu sunt decât niște oameni-mașini, identici, posesori a numeroase clone, care nu au cel mai important dar al omului oferit de Divinitate:Libertatea.Oamenii sunt obligați să trăiască în inchisoarea propiului lor vis,fără memorie, condamnați la eternitatea pe care nu au avut voie să o aleagă sau să o refuze. Unii dintre ei sunt Lester, Eliza si Horton.Îndoiala asupra superiorității civilizației fără emoții, fără dragoste, fără boli create de Horton, este exprimată chiar de către Lester:


”Oare civilizația făpturilor umane, cu emoțiile ei, controlul ei apăsător, spaimele ei, era într-adevăr superioară paradisului artificial al ignoranței creat de Horton?”


Răspunsul ni-l oferă chiar sfârșitul romanului:Lester si Linda, o dublură a Dainei, sunt destinaţi morţii dar reuşesc să se salveze datorită intervenţiei în ultimul moment a lui Damian, Marele Mutant, savantul care se joacă de-a Dumnezeu şi a lui Horton.Hiperboreenii pot în fine să iasă la suprafaţă din locuinţele subterane unde se ascundeau de atâta vreme de teama celor de pe Hesperus, care îi depăşeau prin superioritate tehnică şi civilizaţie.În discursul său final, Horton, şi el unul din cei vinovaţi de catastrofa de pe pământ, le promite hiperboreenilor nu Libertatea fără efort a celor de pe Hesperus ci Libertatea.Nu este vorba de reîntoarcere la condiţia dinainte de catastrofă, ci de şansa de a se împărtăşi toti din descoperire lui Horton:Arta Transformării.


”Aş putea-o compara cu un joc, prin care orice individ uman care stăpâneşte toate capacităţile creierului său poate sfida legile universului fizic.mai mult, poate compune o infinitate de universuri care ascultă de alte legi.Nici unul nu este mai „real” decât altul.Nu, acest privilegiu nu-l are nici măcar lumea în care trăţi voi şi căreia îi conferiţi un caracter absolut, ineluctabil.Într-o singură clipă puteţi fi pulverizaţi cu toţii în lumi diferite, fără a mai avea contact unii cu alţii.
Trebuie să vă revelez un mister:nu există altă realitate decât inteligenţa umană.”


Fericirea se poate atinge de către fiecare, promite Horton, doar trăind veşnic înlăuntrul visului său cel mai intim.Această nouă formă de libetrrtate este numită libertate adevărată şi este în contrast cu „Libertatea fără efort.”Numai adevăratele inteligenţe, crede Horton au acces la închiderea în propriul lor vis, pe când cei alungaţi din propriile lor vise de către forţe întunecate au alt destin. Profesorul Nicu Gavriluţă crede că de fapt, pentru cei care nu pot scăpa de propriul lor vis, acesta rămâne pentru ei o mască a Infernului. Aceştia, din care face parte şi Lester, urmărit de imaginea familiei sale moarte în acel înfiorător cataclism provocat, rămân să populeze lumea căpătând destinul de muritor.


Acelaşi destin îl are şi feciorul de împarat din basmul românesc, pornit să caute tinereţea fără bătrânete şi viaţa fără de moarte. Întâlnirea cu moartea este ultima sa dorinţă care se împlineşte, eroul simţind oboseala şi epuizarea conferită de condiţia de muritor pe care o simt şi mulţi din eroii din romanul Hesperus.

În romanul lui Ilie Constantin, Căderea spre zenit, Editura Paralela 45, 2008 obsesia nemuririi este transpusă într-o istorie şi într-un spaţiu diferite, Franţa secolului XVII, incepând cu 1645.Autorul repovesteşte pentru publicul occidental care a apreciat cum se cuvine acest dar, premiindu-l pe scriitorul român refugiat de dictatura comunistă pe meleagurile franceze. Scriitorul româna a respectat „schema tripartită a basmului originar (naşterea miraculoasă, condiţionată de o făgăduinţă nemaiauzită, călătoria în tărâmul esenţelor şi întoarcerea în lumea firească), şi a folosit recuzita, decorurile şi figuraţia tipice folclorului românesc (obiectele magice ajutătoare, calul năzdrăvan, precum şi personajele arhicunoscute nouă, de la Jumătate-de-om-călare-pe-jumătate-de-iepure-şchipo până la uriaşi şi Zâna zânelor), toate instalate în Franţa secolelor XVII-XVIII.”(10) Corespondentul lui Făt-Frumos din Basmul rpmânesc este un tânăr Christophe născut în urma obţinerii promisiunii de viaţă veşnică.El este iniţiat în complicatele discipline ale secolului XVII dar şi in altele mult mai esoterice de către messire Melchior Melzi, un fel de trimis al marelui Mutant în romanul lui Ioan Petru Culianu, care posedând am putea zice, Arta Transformării, apare şi reapare în diferite secole şi în diferite ipostaze interesectându-şi destinul cu cel căruia îi este un fel de maestru iniţiator dar şi Stăpân, Christophe.Dacă în lumea secolului XVII, reticenţe religioase îl împiedică pe tatăl lui Christophe, baronul Guy de Quatremonts să accepte existenţa nemuririi, în lumea lui Culianu, într-un viitor aflat la peste 6000 de ani distanţă, se pare că Religia a dispărut, de aici şi orice sentiment care te-ar putea face să te simţi vinovat pentru ceva sau faţă de cineva.Nemaiputând simţi bucuria conceperii unui copil, nu poţi simţi nici bucuria creşterii lui de vreme ce oamenii trăiesc atâţia ani şi mor numai dacă doresc, bineînţeles că şi regenerarea populaţiei se face rar, în funcţie de numărul celor plecaţi de bună-voie sau rareori, când li se impune să iasă din „rezervaţie”, în interiorul căreia sunt protejaţi de moarte, fiind ucişi doar dacă fac greşeala de a părăsi clopotul protector.Lumea în care trăieşte Christophe îl obligă să adopte diferite stratageme (se lasă rănit într-o înfruntare camaraderească de arme, se machiază pentru a părea că a îmbătrânit, etc) spre a păstra aparenţele şi a rămâne asemenea tuturor .Spre deosebire de Făt-Frumosul românesc care pleca de bunăvoie în căutarea idealului său, eroul lui Ilie Constantin, nu acceptă miraculosul, îi caută mereu explicaţii raţionale şi pleca să-şi implinească Destinul doar dacă este împins de la spate de către cei ce-i cunosc menirea ivirii pe lume.Plecat în călătoria definitivă pe celaălalt tărâm Christophe parcurge un traseu aglomerat de figuraţia şi recuzita basmului românesc, decor în care se vor petrece experienţele sale individuale de devenire, de autoîmplinire personală, spre a deveni o fiinţă excepţională.În încercările sale extrem de dificile pe care le duce la bun sfârşit se pot vedea şi unele elemente ale martiriului cristic, personajul devenind, la sârşitul lor, Prinţul de diamant.În această calitate, ascunzându-şi însă însemnele regale, camuflat în profan, Christophe trece în individualităţi multiple, păstrându-şi însă conştiinţa originalităţii şi puterii sale.Spre deosebire de nemuritorii de pe Hesperus care nu pot resimţi mila sau dragostea faţă de cei apropiaţi (acolo partenerii de viaţă se schimbă fără păreri de rău ), Christophe trebuie să înveţe să-şi înfrângă mila faţă de toţi cei care îi sunt dragi, soţii, copii, rude, prieteni care îmbătrânesc şi mor lângă el în timp ce el este mereu tânăr şi plin de energie şi de dragoste de viaţă.Ultima ţintă a lui Christophe este lumea nouă, America unde simte că şi-ar putea folosi înzestrarea spre binele umanităţii ca un Faust care deşi a făcut un pact condamnabil, prin binele realizat, ar putea fi iertat de acest gest trufaş: înfruntarea timpului şi înscăunarea în veşnicie.

În timp ce basmul românesc propune mitul arhetip, romanul lui Culianu reîntregeşte mitul, el considerând că „există doua moduri diferite de a gandi mitul. In primul caz este vorba de mitul-arhetip. In timp ce in celalalt avem o reprezentare a mitului ca procedeu narativ. Ideea de mit-arhetip provine dinspre scoala indiana, in timp ce mitul-naratiune este un concept al lui Lévi-Strauss.


Eu insumi am trecut de la o conceptie a mitului ca model ferm la cea de mit ca schema narativa "fara continut", pregatit sa fie "reintregit" de oricare altul. In fine, mitul nu este nici pe departe imutabil si Lévi-Strauss a demonstrat-o intr-o maniera magistrala.”(11)

Cele trei cărţi despre nemurire, realizate în contexte sociale şi lingvistice diferite, mai au desigur numeroase elemente comune şi mari diferenţe pe care spaţiul nu ne îngăduie să le adâncim dar toate trei par născute din nostalgia şi tristeţea însingurării celui nevoit să se exileze avertizând în acelaşi timp asupra exceselor civilizaţiei actuale , excese care s-ar putea metamorfiza în apariția de noi specii de ucigaşi ai omenescului în favoarea cultivării dimensiunii tehnologice a existenţei in-umane.

1.In interviul descoperit de Daniela Dumbrava, acordat studentei Emanuela Guano la Arezzo in 1990, publicat in revista 22, nr.15, 2006, autorul declara :” Fizica lasa spatiu creativitatii. Literatura, insa, este un spatiu din care se hranesc in general minti ganditoare, dar lipsite de elasticitate. Ma refer la anumiti colegi ai mei care prefera sa-si creeze un paravan stiintific numai din temerea de a nu fi credibili.”
2. Daniela Dumbrava, interviul citat
3. Mircea Eliade, Prefață la romanul Hesperus, ed. Polirom, 2004, pag. 6
4. idem
5. Daniela Dumbrava, interviul citat
6. Interviul descoperit de Daniela Dumbravă, acosradt studentei Emanuela Guano la Arezzo in 1990 și publicat in revista 22, nr.15, 2006
7. La Chute vers le zenith, Gallimard, 1989, traducere in lb. Română, editura Paralela 45,2009
8.Dictionar de simboluri,Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, edArtemis, Bucuresti, 1994, pag. 29, vol. 2
9.Tinerete fără bătrânețe.și viață fără de moarte, în Petre Ispirescu, Basmele românilor, ed.Corint, București, 2002
10. Magdalena Popescu, Cum să-nveţi să nu mori niciodată şi să-nduri veşnicia, prefaţă la vol Căderea spre zenit, ed Paralela 45, 2008, pag. 7
11. Interviul citat, revista 22, 2006

Trimiteți un comentariu