IMAGINI DIN PORNIC-FRANTA

Dupa ce activitatile Atelierului din Nantes la care am avut placerea sa particip, vineri, 11 aprilie, 2014, s-au încheiat, am beneficiat de o excursie foarte interesanta la Pornic, comuna aflata pe tarmul Oceanului Atlantic. Pornic este o veche asezare medievala situata in regiunea Pays de la Loire.Face parte din Bretania istorica si in 1973 a fuzionat cu alte doua localitati intitulate Marie-sur-Mere si Clion-sur-Mer. Conform ultimelor date , Pornic numara 14 000 locuitori. Orasul este renumit pentru castelul sau si vechiul port.Turismul si prelucrarea produselor maritime reprezinta principalele sale surse de existenta.De asemenea , este renumit prin produsele din faianta , prin Cazinoul sau, Centrul de talasoterapie si prin golfurile sale.Imaginile vorbesc mai mult decat orice despre frumusetea si aparenta salbaticie a malului, despre locuintele pitoresti situate de-a lungul tarmului, destul de departe de centrul comunal, de fapt un mic orasel deoarece erau prezente o multime de semne ale civilizatiei care pe locuitorii unor asa-zise orase din Romania, i-ar face invidiosi.

Coborand din autobuz admiram strazile oraselului.

Atâtea directii , care o fi cea buna?

Ce se ascunde în spatele acestor vechi ferestre? Ce pacat că sunt doar un călător pe aici...Această pasăre de piatră, pe cine anunţă ea?

Aceste trepte coboară sau urcă spre Ocean.Voi ajunge oare acolo singură?

 Mă apropii...

În acest restaurant cochet ma voi opri şi voi savura o cafea, amând un pic întâlnirea cu Oceanul.E chiar un păcat să-ţi amâni bucuria cu o secundă? În felul acesta o sporeşti, nu?

Dar aceasta e doar o fărâmă de ocean...

Ambarcaţiuni în aşteptare.Oare pe mine mă aşteaptă?

Mă îndepărtez de oraş dar malul celălalt, de acolo de unde vin pare mai misterios privit de aici.

Îl văd cu alţi ochi decât atunci când i-am traversta străzile cu gândul la ocean...

Iată şi castelul acela care mă chema la el.Ce păcat că ne despart atâtea secole, nu doar un mal...

Ambarcaţiuni obosite, apa le-a trădat sau ele au trădat pe cineva şi acum zac în aşteptarea Apei miraculoase...

Atâtea culori diferite ca sentimentele celor ce  posedă sau se lasă posedaţi de aceste bărcuţe...

Am părăsit portul şi am de străbătut 2 km până la Ocean. Ce plăcere rară şi unică...

"Rămas bun, Pământule", îi spune acest copac pământului, privind invidios ca si mine spre Ocean.

Mă apropii, îi simt respiraţia...gustul sarat pe buze...

Sunt singură aici, vântul şi faptul că nu e sezon turistic a micşorat, din fericire,  numărul turiştilor.

Fascinantă această potecuţă. mă las purtată de ea până aproape de apă.Ah, dacă n-ar fi stâncile, dacă n-ar fi...

Case cochete, curajoase, atât de aproape de apă, din care asculţi iarna vuietul oceanului.Mi-ar plăcea la nebunie această senzaţie.

Trebuie însă să revin în orăşel, pe acelaşi drum, mâine trebuie să mă întorc acasă , in Romania, cu această grea povară pe care nu am avut-o la sosire: povara amintirii oceanului, cântăreşte enorm în amintirile mele...Cum voi trece vama fara sa le declar?

O scoala catolica si un grup de copilasi, asteptand ca toti copiii din lumea asta, pauza...