am umblat printre lucruri
cu discreţia unei adieri
şi cu dibăcia unui mag
neîncoronat de gloria
unor vindecări miraculoase
am umblat printre ierburi fără să-mi afund paşii în ele
şi fără să-mi înrourez privirea simţind aţintită asupra mea
arma invizibilă a toamnei
am umblat prin visele unor oameni
convinşi că
e nevoie de cineva
care să treacă atât de discret
printre
lucruri, oameni şi vise
încât
nimeni
să nu observe că există
decât atunci când va fi prea târziu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu