O
cameră în afara timpului
O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea
noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo
Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare
de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire
atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi
unicii supravieţuitori…
Vedenie a frumuseţii eterne
Va veni cineva cu
faţa ciupită de vărsat,
cu părul fluturând în vânt ,
cu mâinile, ah, cu
mâinile veştede ca nişte flori sintetice,
cu ochii adânciţi în
orbite,
acei ochi care văd
ceea ce nu vede nimeni
şi nu văd ceea ce
vedem toţi,
va veni cineva care
ne va învăţa să
descoperim frumusetea,
nu am auzit glasul
acestui nou invatator predicând
veniţi sa va arat
frumusetea
despre care şi
noi credeam că ştim câte ceva
dar
de fapt nu ştiam nimic
o confundam cu
perfecţiunea antică a trupului
cu perfecţiunea
davinciana a surâsului
cu moliciunea sânului
rubensian,
cu floarea
soarelui lui Van Gogh,
cu rafaeliana madonă,
cu bolnavele flori
ale răului baudelarien
aici , doar aici e
frumuseţea, strigam fiecare din noi
în căutarea de noi
adepţi ai frumuseţii unice,
dar am auzit
glasul acestui nou învăţator
veniti să vă
arăt frumuseţea aici doar aici,
spunea el
privind cu ochii care nu vedeau,
cu mâinile care nu
se întindeau,
cu gura din care nu
ieşeau cuvinte,
cu trupul macerat
de răni,
cu paşii care
alunecau pe deasupra apelor
cu pelerine sub
care ne adăposteam ruşinaţi
şi umiliţi…
