09 septembrie, 2014

Strada celor patru paşi

Urăsc străzile aglomerate. Străzile care se pierd şi care te pierd, străzile care te ademenesc ca apoi să nu te mai lase să pleci.Sunt străzi fără amintiri, fără regrete, fără trecut, fără viitor, doar prezent. Ştiu că undeva există Strada celor patru paşi. Am văzut-o în vis: la început se aude timid o pereche de paşi căutând un loc stabil pe care să calce, ca un fel de insuliţă a străzii, pe care nu se văd urmele altor paşi.Găseşte un refugiu şi calcă cu timiditate, lăsând în urmă mici iazuri a căror adâncime o sperie.Calcă aproape delicat, nedorind să strice arhitectura străzii.Apoi paşii ajung pe un teren solid şi acum calcă siguri pe ei, ,mai repede, tot mai repede, şi mai repede...Caută o destinaţie dar nu o găsesc.Pe urmă se aud încet alţi paşi. Pe urma celor dintâi. Par că se grăbesc. Să-i ajungă pe ceilalţi.Ceilalţi se grăbesc şi ei, nu vor să fie ajunşi din urmă.Se tem de întâlnirea cu paşi necunoscuţi. Ajung undeva, se adăpostesc sub o streaşină şi paşii care-i urmăreau renunţă...
A doua zi iar. 
A treia zi sau poate a patra, paşii merg alături.Nu ştiu cum s-a întâmplat. Acum ştiu bine locurile de care să se ferească.Nu păşesc în iazurile de pe stradă sau dacă o fac, îşi pun cizme rezistente. Sau cheamă soarele să usuce apa de pe stradă. 
La fereastră stau mereu alţi ochi să-i vadă. Ei nu ies niciodată pe strada, pentru că aceasta e doar strada celor patru paşi.Aţi trecut pe acolo sau aţi visat-o şi voi odată?
Trimiteți un comentariu